Ministrul Cseke Attila: „Sunt peste 700 de UAT-uri în care nu e nevoie de reducere de personal”

145
< 1 min citire
Ministrul Cseke Attila: „Sunt peste 700 de UAT-uri în care nu e nevoie de reducere de personal” - atilla-personal-1759843074.jpg
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a declarat că există peste 700 de UAT-uri unde n-ar fi nevoie de reducerea de personal, pentru că primarii au fost mai eficienți în ceea ce privește gestionarea resursei umane.
Eu pot să vă spun punctul de vedere al ministrului Dezvoltării și al UDMR. Dintre cele două variante care s-au conturat ca variante de lucru, noi am spus că preferăm acea variantă în care printr-o reducere de personal de 30-34 de procente, care determină o reducere pe posturi ocupate de 10%, putem să aplicăm această procedură diferențiat, astfel încât nu la toate primăriile și nu la toate UAT-urile este vorba despre o eficientizare. Acolo unde primarii au fost mai eficienți din punct de vedere al gestiunii resursei umane, acolo nu va fi necesară o reducere de personal. Sunt peste 700 de astfel de UAT-uri din cele 3.228, în care, pe această procedură, nu este necesară o reducere de posturi ocupate, iar la toate celelalte, într-o mică sau mai mare măsură, dacă organigrama instituției este ocupată aproape în totalitate, atunci sigur că eficientizarea va presupune și o reducere de personal", a afirmat Cseke Attila.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0331 secunde