Ambasadorul Marelui Ducat al Luxemburgului pentru România, în vizită la CCIR

201
Ambasadorul Marelui Ducat al Luxemburgului pentru România, în vizită la CCIR - fondvizitaambasadoruluimareluidu-1665685980.jpg

Articole de la același autor

Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), a avut o întrevedere cu Elisabeth Cardoso - ambasadorul Marelui Ducat al Luxemburgului pentru România. Agenda discuțiilor a cuprins subiecte legate de modalitățile de dezvoltare a relațiilor economice și comerciale între comunitățile de afaceri din cele două state.

„Unul dintre sectoarele economice de referință pentru Marele Ducat al Luxemburgului este IT&C, domeniu în care pot exista proiecte comune, România dispunând de foarte mulți experți. Din păcate, acest sector nu este suficient instituționalizat și, în consecință, nu este exploatat la potențialul real. Eurostat plasează România pe ultimul loc în ceea ce privește cercetarea și inovarea. În consecință, economia românească nu poate avea o balanță comercială pozitivă, cât timp nu livrăm produse cu valoare adăugată mare. De aceea, România are nevoie urgentă de atragerea investițiilor străine, precum și de acordarea de stimulente europene”, a declarat Mihai Daraban.

La rândul său, Elisabeth Cardoso a spus: „Marele Ducat de Luxemburgului este un stat mic, cu o industrie mai puțin dezvoltată, economia țării fiind susținută preponderent de IMM-uri. Unul dintre sectoarele economice de referință este IT&C, domeniu în care poate exista o colaborare intensă cu România. De asemenea, industria spațială reprezintă un punct forte al economiei luxemburgheze, fiind un domeniu în care activează tot mai multe firme care construiesc soluții pentru explorarea comercială și utilizarea resurselor spațiale. Una dintre provocările actuale este digitalizarea și securitatea economică a companiilor luxemburgheze.” 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2554 secunde