ANAF avertizează! Care sunt consecinţele neconectării la distanţă a aparatelor de marcat electronice fiscale

433
ANAF avertizează! Care sunt consecinţele neconectării la distanţă a aparatelor de marcat electronice fiscale - aparatedemarcat-1672247129.jpg

Articole de la același autor

La final de an, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Constanţa le reaminteşte operatorilor economici faptul că ANAF a introdus obligativitatea conectării la distanţă a aparatelor de marcat electronice fiscale - denumite în continuare AMEF. Conectarea aparatelor de marcat electronice fiscale la sistemul informatic al ANAF se realizează efectiv la momentul transmiterii cu succes a unui raport fiscal Z şi presupune renunţarea la anumite declaraţii care se depun periodic de către contribuabili, având ca efect o simplificare a obligaţiilor declarative, în eventualitatea realizării cu succes a procesului şi transmiterii datelor complete.
 

„Le reamintim operatorilor economici mici şi mijlocii că termenul limită de conectare a AMEF a fost 30 noiembrie 2021. Precizăm că, în situaţia în care nu se utilizează AMEF în nicio zi din perioada de raportare, conform prevederilor legale, aveţi obligația depunerii formularului F4109- Declaraţie privind aparatele de marcat electronice fiscale neutilizate, până cel târziu la data de 20 a lunii următoare perioadei de raportare. Nerespectarea obligaţiei de a asigura conectarea la distanţă a AMEF în vederea transmiterii de date fiscale către ANAF constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 8.000 şi 10.000 lei, în conformitate cu prevederile art. 10 lit. f), coroborate cu prevederile art. 11 alin. (1) lit. j), din O.U.G. nr. 28/1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, cu modificările şi completările ulterioare”, au precizat reprezentanţii AJPF.


Pentru informaţii privind procedura de conectare a AMEF la sistemul informatic al MF-ANAF se poate consulta Ghidul cu privire la conectarea aparatelor de marcat electronice fiscale la sistemul informatic al MF-ANAF, disponibil pe site-ul www.anaf.ro, în secţiunea Servicii online-Aparate de marcat electronice fiscale. De precizat că un număr de 28.000 contribuabili s-au conectat până la data de 9 decembrie. Pe această cale, contribuabilii sunt rugaţi să dispună măsurile ce se impun pentru finalizarea cu succes a demersurilor privind conectarea aparatelor de marcat electronice fiscale la sistemul ANAF. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4239 secunde