Agenția Națională de Administrare Fiscală organizează în întreaga țară, în luna noiembrie, 115 întâlniri cu contribuabilii, dintre care 26 sunt organizate în colaborare cu organisme profesionale și alte instituții publice.
Principalele teme abordate în cadrul acestora sunt: "Noile reglementări privind casele de marcat", "Eșalonarea la plată a obligațiilor fiscale", "Modalități de stingere a obligațiilor fiscale și modalități de efectuare a plăților" și "Servicii electronice oferite de ANAF". În județul Constanța va mai fi organizată o astfel de dezbatere la Serviciul Fiscal Orășenesc Eforie, pe data de 23 noiembrie.