Un curs de 4 lei/euro în luna aprilie, un deficit bugetar de 6,5%, peste nivelul convenit cu Fondul Monetar Internațional (FMI), și o posibilă majorare a TVA și a accizelor – iată estimările analiștilor bancari pentru perioada următoare.
În luna aprilie, leul ar putea coborî până la un curs de 4 lei/euro, însă tendința se va inversa peste câteva luni, pe fondul unei economii slăbite, susțin analiștii ING.
"Este probabil ca BNR să facă tot ce poate pentru a opri o apreciere prea mare, în condițiile în care guvernatorul Mugur Isărescu a declarat că este îngrijorat de o posibilă întărire exagerată a monedei naționale", se arată într-un raport al băncii.
Peste trei - șase luni însă, evoluția leului s-ar putea inversa, din cauza mai multor factori, cum ar fi dobânzile prea mici la creditele în lei, creșterea dobânzilor pe piețele inter-naționale, restrângerea treptată a lichidității din piață și economia slăbită.
"Cursul ar urma să ajungă din nou la 4,15 lei/euro în iunie și, cel mai probabil, la 4,20 lei/euro în septembrie, urmând să coboare la 4,10 lei/euro în decembrie. Vârful pe care îl așteptăm este de 4,25 lei/euro", spun analiștii ING.
În același timp, deficitul bugetar ar putea să depășească 6,5% în acest an, peste ținta agreată de FMI, spun analiștii economici ai Băncii Comerciale Române (BCR).
"În cazul în care se va adopta un nou sistem de pensii care mai mult decât își permite bugetul de stat, românii vor trebui să fie informați corect și transparent cu privire la compromisul la care se va ajunge - creșterea rapidă a pensiilor, în detrimentul investițiilor în zone importante, cum ar fi sistemul de sănătate sau infrastructura", spune Lucian Anghel, economistul-șef al BCR.
Analiștii bancar subliniază și importanța legii responsabilității fiscale, care va întări disciplina exercițiului bugetar, atât în timpul, cât și după expirarea acordului cu Fondul Monetar Internațional.
Ei avertizează însă că dacă nu se reduc cheltuielile publice, guvernul va fi nevoit să majoreze TVA în 2011.
"Sper doar să nu se ajungă la majorarea accizelor, deoarece o astfel de măsură se transferă imediat în inflație. În orice caz, guvernul ar trebui să se grăbească acum să ia măsurile nepopulare cerute de FMI, pentru că 2012 va fi iar un an electoral", a mai precizat Lucian Anghel.