Antifrauda Fiscală le-a împărțit organizatorilor de evenimente 166 de amenzi

171
Antifrauda Fiscală le-a împărțit organizatorilor de evenimente 166 de amenzi - antifraudaamenzi1307-1499960613.jpg

Articole de la același autor

Direcția Generală Antiraudă Fiscală a continuat acțiunile de control operativ la societățile care dețin spații cu destinație principală de organizare evenimente (nunți, simpozioane, evenimente corporate etc.). Principalul obiectiv de control a vizat verificarea modului de fiscalizare a sumelor încasate din închirierea spațiului unde se desfășoară evenimentul și/sau prestările de servicii conexe (catering, servire băuturi, program artistic, DJ etc.).

În perioada 5 iulie - 11 iulie 2017 au fost verificați 285 contribuabili, fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.187.679 lei (amenzi și confiscări), respectiv: s-au aplicat 202 sancțiuni contravenționale principale (166 amenzi și 36 avertismente), valoarea totală a amenzilor fiind de 1.139.532 lei; s-au confiscat sume (numerar), venituri ilicite și bunuri în valoare totală de 48.147 lei, din care:

- sume (numerar) în valoare de 10.695 lei;

- venituri ilicite în valoare de 34.603 lei;

- bunuri în valoare de 2.849 lei.

S-a dispus suspendarea activității a patru contribuabili (din care, unul pentru nerespectarea prevederilor OUG nr.28/1999 privind dotarea cu AMEF; trei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.227/2015).

Astfel, de la începutul inițierii acțiunii și până în prezent, DGAF a verificat 504 contribuabili, fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.892.254 lei (amenzi și confiscări).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9302 secunde