Antifrauda Fiscală verifică respectarea prevederilor ordonanțelor militare

216
Antifrauda Fiscală verifică respectarea prevederilor ordonanțelor militare - antifraudafiscalacontroleazaresp-1585321729.jpg
În perioada stării de urgență, Inspectorii antifraudă nu mai aleargă după evazioniști. Misiunea lor în teren este cu totul alta. Trebuie să verifice respectarea de către agenții economici a măsurilor prevăzute de ordonanțele militare.

Potrivit unui comunicat al ANAF, inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală verifică dacă se respectă măsurile suspendării:

- comercializării consumului produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nealcoolice în restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice;

- activităților comerciale sportive, de organizare a jocurilor de noroc sau furnizare a tratamentului balnear și de îngrijire personală;

- comerțului cu amănuntul al produselor și serviciilor în centrele comerciale cu suprafață de vânzare mai mare de 400 metri pătrați, în care-și desfășoară activitatea mai mulți operatori economici. În centrele comerciale menționate este permisă continuarea comercializării de produse alimentare, veterinare sau farmaceutice, a produselor și serviciilor de optică medicală, a serviciilor de curățătorie și a produselor electronice și electrocasnice, dacă operatorii economici respectivi asigură livrarea la domiciliu.

Încălcarea de către persoane juridice a măsurilor stabilite în ordonanțele militare se sancționează cu amendă contravențională de la 1.000 lei la 70.000 lei (conform art. 28 din OUG nr. 1/1999, cu modificările și completările ulterioare).

De asemenea, Direcția Generală Antifraudă Fiscală monitorizează și analizează comerțul cu produse care au înregistrat creșteri semnificative nejustificate ale prețurilor, pentru asigurarea unui mediu concurențial onest și a accesibilității mijloacelor de prevenire a infectării.

Monitorizarea variațiilor de prețuri și verificarea modului de declarare a obligațiilor fiscale aferente veniturilor realizate în această perioadă include atât dispozitive medicale (măști, mănuși, biocide, dezinfectanți) și alte echipamente de protecție sanitară, care asigură prevenția și tratarea afecțiunilor asociate Covid-19, cât și produse alimentare esențiale specifice coșului de bază.

Comunicatul de presă nu ne lămurește dacă monitorizarea evoluției prețurilor este urmată de măsuri din partea autorităților. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6965 secunde