Apometrele vechi, sursă de scandal între proprietari. De ce le evită locatarii pe cele moderne

1866
1

Articole de la același autor

Un proiect de lege al Ministerului Economiei care prevedea ca apometrele şi contoarele din locuinţe să fie montate numai cu citire radio, a inflamat relaţiile dintre vecini. Ca orice trai la comun, unii au primit deschişi noua schimbare, alţii însă condamnă înlocuirea apometrelor vechi cu unele moderne, motivând că sunt bani aruncaţi pe apa sâmbetei.

Un cititor al ziarului nostru ne-a semnalat faptul că administraţia blocului în care locuieşte i-a pus în faţa faptului împlinit că trebuie să schimbe apometrele cu unele performante. Cetăţeanul nu este de acord. El spune că cele vechi sunt încă funcţionale şi din pensia lui de 1.500 de lei nu-şi permite să facă o astfel de investiţie.

„Ar trebui să dau aproximativ 600 de lei pentru că trebuie să montez şi la apa caldă, că nu m-am debranşat de la RADET. Eu sunt corect pun la cutia poştală a asociaţiei indexul în fiecare lună, de ce să montez alte apometre?”, se întreabă nemulţumit, Vasile G., pensionar.

Despre nevoia montării apometrelor cu citire din stradă, am stat de vorbă cu Ion V., preşedintele asociaţiei de proprietari de la blocul H de pe aleea Crizantemei. Acesta ne-a spus că apometrele vechi nu mai funcţionează la standardele omologate, iar mulţi locatari nu dau indexul şi nici nu deschid uşa pentru a le verifica.

„De trei ani de când sunt preşedintele blocului am făcut trei controale de verificare la fiecare locatar. Jumătate dintre ei nu vor sau au apartamentele închiriate şi nu deschid uşa pentru a verifica starea contoarelor de apă. La alţi locatari aparatele aveau sigiliul rupt din diverse motive şi atunci am spus să le înlocuim. Nu este o decizie, este în faza de discuţii. Dar bine ar fi să fie montate apometre cu citire radio, că atunci ar şti fiecare că plăteşte cât consumă şi nu ar mai exista discuţii”, a spus Ion V., preşedintele asociaţiei de proprietari.

Oamenii reclamă faptul că este prea scump abonamentul de citire

Pe lângă contoarele noi trebuie plătit şi un abonament pe lună prin care firma contractată vine şi citeşte cât ai consumat, la care se adaugă şi calculul consumului, deşi acum sunt programe speciale care fac acest lucru. Locatarii ar trebui să scoată din buzunar în fiecare lună câte 10 lei de apartament pentru citirea apometrelor.

„Nu sunt de acord să-mi pun apometre noi. Eu trebuie să-mi schimb şi circuitul ţevilor că este bloc vechi. Nu înţeleg de ce se insistă atât pe noile contoare. Părerea mea este că ar trebui puse la branşamentul blocului şi de acolo să fie repartizat consumul la numărul de persoane, nu la numărul de camere. Dar ce te faci când apartamentul este închiriat şi este trecută o persoană la întreţinere, dar ei sunt patru sau mai mulţi”, se întreabă retoric Paul Tudorache, un alt locatar nemulţumit.

Orice schimbare fie în bine, fie în mai puţin bine atrage după sine reacţii pro sau contra. Dar pentru a trăi în bună comuniune, mai ales în zilele noastre când nu mai avem timp nici pentru noi, ar trebui să fim mai bine informaţi când ni se propune o schimbare. Faptul că un apometru cu citire din stradă îţi citeşte exact cât consumi şi ţie şi vecinului ar trebui să alunge suspiciunile şi să fii de acord cu schimbarea.



Comentează știrea

anonim_2018
10 octombrie 2021
teapa

apometrelor cu citire radio sunt teapa nu puneti asa ceva

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7676 secunde