Armatorii profită de pandemie pentru a îngheța salariile navigatorilor

2477

Articole de la același autor

• Negocierile salariale cu ITF au fost amânate pentru a treia oară

Federația Internațională a Transportatorilor (ITF) e supărată rău. Motivul? Partenerii săi de dialog social din cadrul Forumului Internațional de Negociere (IBF), respectiv angajatorii din flota maritimă mondială, au cerut o nouă amânare a negocierilor salariale. Acestea sunt cruciale pentru creșterea câștigurilor navigatorilor și îmbunătățirea condițiilor de muncă.


Sindicatele sunt duse cu preșul

Sindicatele și angajatorii din cadrul IBF ar fi trebuit să se întâlnească în 2020, pentru a conveni creșterea salariilor pentru perioada 2021 - 2022. Reuniunea de negociere fusese programată inițial pentru luna martie 2020, dar pentru că tocmai izbucnise pandemia Covid-19, părțile au decis să amâne discuțiile până în iulie 2020.

Apoi, în iunie 2020, reprezentanții angajatorilor din Grupul Comun de Negociere (JNG) au solicitat o nouă amânare a negocierilor până la începutul anului 2021, motivând că partenerii sociali nu se puteau întâlni față în față din cauza riscului de răspândire a noului coronavirus și a restricțiilor de călătorie. Cu inima plină de neîncredere și bănuind că angajatorii profită de pandemia Covid-19 pentru a întârzia cât mai mult creșterile salariale, sindicatele reunite în ITF au acceptat și cea de a doua amânare. Nutreau speranța că negocierile vor începe în luna aprilie 2021.

Iată că a sosit momentul întâlnirii partenerilor sociali la masa verde și, din nou, angajatorii reuniți în JNG au solicitat o nouă amânare a negocierilor, de data aceasta până în septembrie 2021, cu peste un an și jumătate față de programarea inițială.

Pentru a treia oară și cu mari rezerve, ITF a acceptat solicitarea, exprimându-și opinia că negocierile ar fi putut avea loc în format digital, în același mod în care se organizează, zilnic, zeci de mii de reuniuni pe tot globul.

Colaboratori și prieteni până la bani

În urma noii amânări, Dave Heindel, președintele secției ITF pentru navigatori, a declarat: „Dezamăgirea noastră se datorează, în principal, faptului că sindicatele și angajatorii au lucrat îndeaproape la rezolvarea problemelor comune pe parcursul acestei pandemii. De la criza schimburilor de echipaje până la restricțiile de călătorie și acum la vaccinuri - am trecut peste greutăți fiind uniți în a susține soluții practice din partea guvernelor și a industriei. La nivel global, ITF și JNG s-au întâlnit online aproape în fiecare săptămână, în ultimul an, pentru a promova prioritățile noastre comune, inclusiv cu privire la problema critică a schimburilor de echipaje. Speram că această colaborare, acest parteneriat orientat spre acțiune a fost extins pentru a include una dintre cele mai importante decizii necesare industriei noastre - bunăstarea și veniturile viitoare ale navigatorilor noștri.”

La rândul său, Jacqueline Smith, coordonator maritim în cadrul ITF, a declarat: „Acum este momentul să abordăm problemele care ne afectează industria shipping-ului. Acum este momentul să lucrăm împreună pentru a atrage și a păstra acești lucrători calificați. Ar fi semnalul minim pentru navigatori că această industrie le prețuiește munca, eforturile și sacrificiul.”

Istoria IBF

Iată pe scurt istoria Forumului Internațional de Negociere (IBF): În anul 1999, Federația Internațională a Transportatorilor a început să negocieze cu International Maritime Employers Council (IMEC) - un grup de proprietari și manageri de nave din întreaga lume. Ulterior, un alt grup de proprietari de nave, respectiv Asociația Internațională pentru Managementul Marinarilor din Japonia (IMMAJ), a intrat, de asemenea, în dialog cu ITF. Împreună, IMEC și IMMAJ formează Grupul Comun de Negociere (JNG), care a fost înființat în mod oficial în 2003. Acesta s-a extins prin includerea în rândurile sale a Asociației Armatorilor Coreeni (KSA).

Când ITF se întâlnește cu JNG pentru a negocia, grupul rezultat poartă numele Forumul Internațional de Negociere (IBF). Acest organism are obiective și proceduri clare. La fiecare doi ani au loc negocieri pentru stabilirea acordului-cadru al IBF. Pe baza lui, sindicatele afiliate ITF încep negocierile cu companiile din țara lor. Drepturile navigatorilor pot varia în sus, dar nu pot coborî sub nivelul din acordului-cadru al IBF convenit pentru perioada respectivă.

Ce prevăd acordurile IBF?

Acordurile IBF sunt valabile numai pentru companiile de transport maritim membre ale JNG și pot fi semnate numai de sindicatele afiliate ITF. IBF are, de asemenea, o procedură pentru soluționarea litigiilor apărute în derularea contractelor colective.

Acordul-cadru IBF încorporează trei aspecte principale: social, profesional și financiar. Elementele sociale se referă la calitatea vieții navigatorilor, inclusiv concediul, accesul la telefon și e-mail, durata angajării și asigurarea medicală pentru familii.

Elementele profesionale includ plățile pentru boală și vătămare corporală, compensații, fonduri de economii sau de risc, dispoziții pentru serviciile în zonele de război, reangajarea după sarcină, protecția navigatorilor abandonați, instruire, securitate și barem de siguranță.

Elementele financiare includ salarizarea, stabilitatea ocupării forței de muncă, dezvoltarea sindicală și accesul reprezentanților ITF la nave.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5104 secunde