Sindicaliștii din Poliția de Frontieră și-au spus păsurile la minister

461
Sindicaliștii din Poliția de Frontieră și-au spus păsurile la minister - sindicatfrontiera-1618150231.jpg

Articole de la același autor

De săptămâni bune, polițiștii din toate structurile protestează – fie prin manifestări organizate în stradă, fie prin suspendarea activității – pentru a solicita drepturile care le-au fost refuzate. Într-un final, reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne, printre care specialiști de la financiar, logistică și resurse umane, au participat la o discuție cu protestatarii. Din partea sindicaliștilor din cadrul Poliției de Frontieră, problemele au fost prezentate de Valentina Matea, din cadrul Sindicatului Ropol. Polițistul de frontieră constănțean a punctat necesitatea găsirii de soluții pentru deficitul de personal.

„Se caută soluții atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, variantele agreate fiind majorarea cifrelor de școlarizare, regândirea sistemului de recrutare – pentru a reduce mișcările de personal și cheltuielile suplimentare, analiza posibilității care în toate instituțiile de învățământ să se formeze promoții noi, încadrări directe”, se arată în comunicatul sindicatului.

De asemenea, au fost aduse în discuție necesitatea dotării cu echipamente și spații adecvate de funcționare, modificarea uniformei și echipamentelor de protecție, acordarea sporului de specialist de clasă, eliminarea anomaliilor în ceea ce privește testările psihologice multiple pentru personalul navigant din structurile de frontieră.

În cadrul întâlnirii, secretarul de stat Aurelian Păduraru și reprezentantul Direcției Financiare ne-au prezentat viziunea/intenția MAI despre noua lege a salarizării, fără a putea enumera clar principiile de bază în ceea ce ne privește, având în vedere că se așteaptă semnarea Memorandumului în acest sens (probabil în ședința Guvernului din săptămâna viitoare). În principal se dorește ca niciun venit salarial să nu scadă, însă este cert că unele sporuri se vor acorda în sumă fixă pentru eliminarea inechităților existente în prezent”, au mai arătat sindicaliștii. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5263 secunde