Autoritatea Vamală Română oferă consultanță Serviciului Vamal al Republicii Moldova, cu sprijinul TAIEX
132

Articole de la același autor
În perioada 13 - 17 martie, în București, experți din cadrul Autorității Vamale Române își împărtășesc experiența cu colegii de la Serviciul Vamal al Republicii Moldova, cu privire la legislația și aspectele practice ale aplicării regimurilor vamale de utilizare specifică și perfecționare. Schimbul de experiență are loc în cadrul unei vizite de studiu organizate prin intermediul Instrumentului de Asistenţă Tehnică şi Schimb de Informaţii al Comisiei Europene (TAIEX).
Scopul principal al acestei activităţi este de a prezenta modul în care Autoritatea Vamală Română desfășoară operațiunile vamale și de a transfera astfel bunele practici din România în Republica Moldova.
Totodată, experții vamali din Republica Moldova se vor familiariza cu aplicarea în practică a dispozițiilor cuprinse de legislația vamală unională, precum și cu procesele de supraveghere și control efectuate de Autoritatea Vamală Română.
Programul vizitei a inclus și o vizită la un antrepozit vamal și la Biroul Vamal de Frontieră Otopeni Călători, ocazie cu care experții din cadrul Autorității Vamale Române au abordat împreună cu membri delegației din Republica Moldova subiecte de interes privind modul de ținere a evidențelor operative și de derulare a formalităților vamale pentru mărfurile neunionale.

Top articole din Economie
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 02 Martie 2023
Duminică, 03 Iulie 2022
Vineri, 20 Decembrie 2013
Luni, 15 Octombrie 2012