Concurs Autostrada București - Constanța a salvat traficul de mărfuri pe Canal

710

Articole de la același autor

Canalul Dunăre - Marea Neagră trebuie să mulțumească "concurenței", respectiv Autostrăzii Soarelui. Pentru construcția tronsonului Cernavodă - Constanța, în primul semestru al anului 2011, au fost transportate pe apă 667.000 tone de minerale brute (piatră, pietriș, nisip). Cantitatea este mai mare cu 63% față de cea derulată în același interval din 2010.

"Traficul pe Canalul Dunăre - Marea Neagră a ajuns la o medie lunară de 2,1 milioane de tone capacitate" - a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Valentin Zeicu, directorul general al Companiei Naționale Administrația Canalelor Navigabile (CN ACN).

Pe ansamblul celor șase luni, traficul a ajuns la 11,956 milioane tone capacitate, mai mult cu 13,53% comparativ cu perioada similară a anului trecut. În schimb, cantitatea de marfă a crescut cu doar 4%, ajungând la 5,278 milioane tone.

Doi factori au influențat negativ traficul pe Canal, afirmă Zeicu. În acest an, nivelul Dunării a fost ceva mai scăzut, navele fiind obligate să încarce mai puțină marfă pentru a-și asigura pescajul de siguranță. Pe de altă parte, din cauza recol-telor agricole mai slabe înregistrate anul trecut în Europa Centrală și de Est, cantitatea de cereale tranzitată în primul semestru a fost de numai 1,218 milioane tone, cu 23% sub nivelul anului trecut.

În intervalul analizat, au mai fost derulate următoarele cantități de mărfuri: minereu de fier - 1.281 milioane tone (creștere 32,12%), mine-reuri neferoase - 480.000 tone, căr-bune - 603.000 tone (creștere de 20%), cocs - 199.000 tone (creștere 14%).

Canalul servește aproape în egală măsură comerțul României și cel al statelor vecine. În primele șase luni ale anului 2011, au fost transpor-tate 2.670.000 tone de mărfuri la intern (creștere de 17%) și 2.608.000 tone la extern (cu 7% mai puțin). Cele mai multe mărfuri sunt în contul României - 2.632.688 tone. Urmează: Serbia - 1.146.515 tone, Ungaria - 747.328 tone, Bulgaria - 371.710 tone, Austria - 82.628 tone.

Transportul fluvial de containere spre și dinspre portul Constanța este încă în faza copilăriei. Odată cu apariția primelor linii de navigație, a prins aripi. Anul trecut, tranzitul de containere pe Canal a depășit pragul de 10.000 TEU. "A fost un moment memorabil" - apreciază Valentin Zeicu.

În 2011, borna de la 15.000 TEU ar putea fi depășită, dacă ținem seama că, în primele șase luni, s-au derulat, deja, 7.917 TEU, cu 77,83% mai mult decât anul trecut.

"Sunt foarte multe containere goale în centrul Europei. Condițiile de tranzitare a Canalului i-au încurajat pe proprietari să le aducă în portul Constanța. Cele mai mici tarife le avem la containere: - 15 eurocenți pe tonă capacitate" - afirmă șeful CN ACN. Containerele sunt aduse din Serbia, Ungaria, Austria, Bulgaria și, chiar, portul românesc Giurgiu.

Traficului fluvial de containere va crește accelerat în viitorii ani. Uniunea Europeană încurajează deplasarea transportului de mărfuri containerizate dinspre sectorul rutier spre Dunăre. Numeroase porturi fluviale, inclusiv cele românești, au început să se doteze cu instalații specializate, să investească în organizarea terminalelor de containere. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3248 secunde