AVAS privatizează 50 de firme în 2013

375
AVAS privatizează 50 de firme în 2013 - avas-1351629023.jpg
În sfârșit, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și-a adus aminte care este menirea sa pe pământ. Pentru anul 2013, propune privatizarea unui număr de 50 de societăți la care deține acțiuni.

Instituția a făcut o analiză detaliată a unităților din portofoliu, pentru a stabili strategii punctuale de privatizare sau pentru declanșarea procedurilor de lichidare, ținându-se cont de interesul manifestat de potențialii investitori. 

De la caz la caz, pentru societățile aflate în stare de insolvență, AVAS va aplica măsuri de menținere în funcțiune a modulelor viabile și de păstrare a locurilor munca. Respectivele module vor fi privatizate.

În portofoliul actual al AVAS se mai află 329 de societăți comerciale. La 13 dintre ele, instituția este acționar majoritar, iar la celelalte 316, deține pachete minoritare de acțiuni. 

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - AVAS a fost înființată în 1991, sub numele Fondul Proprietății de Stat. Misiunea sa era să privatizeze activele statului. La nașterea ei, deputații din Adunarea Constituantă (așa se numea Parlamentul României la acea vreme) susțineau că instituția își va încheia misiunea în decurs de 10 ani și va dispărea. 

Au trecut 21 de ani și AVAS este departe de a finaliza procesul de privatizare. Nici nu se omoară cu firea, căci ar rămâne fără obiectul muncii, iar directorii și funcționarii săi ar rămâne șomeri.

Dacă va continua cel puțin în ritmul pe care l-a propus pentru 2013, vânzarea celor 329 de societăți se va încheia abia peste 7 ani. 

În cele mai multe societăți din portofoliu, pachetele de acțiuni ale AVAS sunt nesemnificative (așa numitele acțiuni reziduale). 

În județul Constanța, AVAS mai deține pachete de acțiuni la firmele: Big Trade Constanța - 8,19%, Coch - 2,65%, Comcereal - 3,60%, Construcții Nucleare - 0,11%, Coral Mod - 6,63%, Complex Savoy Mamaia - 0,52%, Complex Siret Mamaia - 7,34%, Coral Mangalia - 4,10%, General Taxi Constanța - 0,56%, Heliofarm Constanța - 0,44%, ICH Construcții Grup Constanța - 2,69%, IMUM Medgidia - 14,04%, Legmas Năvodari - 18,35%, Mettexin - 41,20%, Company Constanța - 2,55%, Modern Comvex Constanța - 1,90%, Ostrovit Ostrov - 7,44%, CNM Petromin - 70,012%, Restaurant Cherhana - 2,08%, Santa Farm Mangalia - 28,06%, Tabăra pentru Tineret Victoria Năvodari - 2,66%, Tremula-Nav Constanța - 0,37%, Turism Hoteluri Restaurante Marea Neagră - 0,13%, Vinvico Constanța - 4,34%.

AVAS nu reușește să scape de cele mai multe dintre ele pentru că respectivele participații nu prezintă interes pentru actualii acționari majoritari ai societăților. Singura soluție este listarea lor pe piața de capital, metodă pe care statul a practicat-o cu timiditate până acum.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 03 Octombrie 2012
Stire din Economie : CSAT a blocat privatizarea CFR Marfă
Pagina a fost generata in 0.2942 secunde