Băncile participante la programul "Prima Casă" vor fi alese săptămâna viitoare

4924
Băncile participante la programul
Guvernul a completat cadrul normativ cu privire la programul "Prima Casă", procedurile fiind urgentate și simplificate, a anunțat premierul Emil Boc, la finalul ședinței de miercuri.
"Practic, în 15 zile de aici înainte, Programul Prima casă va fi operațional. În jurul datei de 20 iunie putem spune că acest program se află la dispoziția cetățenilor" a declarat Emil Boc.
Beneficiarii programului "Prima Casă", persoanele care nu au o casă în proprietate și care nu au un credit ipotecar în derulare, vor putea solicita o garanție guvernamentală în limita sumei de 60.000 de euro în vederea achiziționării primei locuințe.
"Săptămâna viitoare vom avea definitivate criteriile de eligibilitate pentru bănci, care sunt împărțite în două categorii. Prima se referă la prezența teritorială reprezentativă, avansul minim de 5% și comision 0 pentru rambursarea anticipată a creditului, iar a doua se referă la costurile creditului în ofertele prezentate de bănci", a explicat ministrul finanțelor Gheorghe Pogea.
Pogea a mai afirmat că locuințele care pot fi achiziționate prin "Prima Casă" sunt cele deja disponibile, din fondul locativ, cele nou construite, sau cele care vor fi gata în perioada de derulare a programului.
Instituțiile financiare vor fi selectate în urma unei licitații organizate de Ministerul Finanțelor, iar dobânzile vor varia de la bancă la bancă.
Potrivit unor surse guver-namentale citate de Mediafax, dobânzile anuale efective din ofertele transmise guvernului pornesc de la 5,5% până la 14%, pentru împrumuturile în euro, respectiv 13% până la 23%, pentru creditul în lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7034 secunde