Favorizați de legislația precară

Samsarii fac legea în agricultură

401
Samsarii fac legea în agricultură - ab34df627e1577ad7d6fa37335e1d101.jpg
Statul pune bețe în roate formelor asociative din agricultură, conform președintelui Asociației Crescătorilor de Taurine, filiala Constanța. Nici legislația nu-i ajută, împiedicând practic dezvoltarea sectorului de la agricultura de subzistență la agricultura europeană.

"Nu se dă voie ca asociațiile să fie puternice, în România, spre deosebire de statele dezvoltate, unde acestea au un cuvânt greu de spus și reușesc să se impună în fața organismelor statului. Noi avem un contract de prestări de servicii cu Ministerul Agriculturii și nu ne-am primit banii din luna decembrie a anului trecut", a declarat pentru ziarul "Cuget Liber", Cristian Olteanu, președintele Asociației Crescătorilor de Taurine din Constanța.
De creșterea animalelor la nivel european, nu poate fi vorba în România, spune el, din cauza dezorganizării pe plan local. "Creșterea animalelor se face într-un mediu asociativ, organizat. Ușor, ușor încep să se miște lucrurile la noi și vom reuși să ne impunem, deși statul nu vrea acest lucru. Într-o asociație, fiecare membru are mai multe drepturi și mai puține obligații. Atunci când sunt negocieri la nivel de comunitate europeană, asociațiile își trimit reprezentanți proprii, care cunosc problemele fermierilor din regiunea respectivă", a precizat Cristian Olteanu.

Birocrația, bat-o vina!
Birocrația excesivă împiedică dezvoltarea agriculturii și posibilitatea României de a deveni un jucător important pe piața internațională a produselor agroalimentare.
"Avem niște criterii de obținere a autorizației de comercializare în piețe mult prea aspre, pentru nivelul nostru de dezvoltare. Suntem mai catolici decât papa. Când aplicăm o normă a Uniunii Europene, noi mai punem cinci alineate. Statul trebuie să încerce să plieze legislația europeană pe realitatea de la noi. Nu are rost să cerem producătorului condiții de comercializare ca în Germania. Ar trebui să i se dea o autorizație provizorie prin care comerciantul să respecte condiții minime de igienă și apoi, la câteva luni, să existe controale și să se vadă dacă acesta își îmbunătățește treptat condițiile. Forma actuală a legislației încurajează samsarii; aceștia intervin pe toată filiera. În final, beneficiarul este altcineva decât producătorul", a explicat crescătorul de bovine din Constanța.
Nici accesul la fondurile structurale nu este simplu, pentru fermierii români. "Trebuie găsită o soluție pentru ca dosarul pentru accesul la fondurile europene să fie cât mai compact. Producătorul agricol trebuie să înțeleagă ușor de ce este nevoie pentru a beneficia de banii UE. De cele mai multe ori, termenul de depunere expiră până când fermierul se dezmeticește și adună toate documentele", a mai spus Cristian Olteanu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 29 Mai 2009
Stire din Diverse : Criza auto mondială
Pagina a fost generata in 1.8879 secunde