Mai puțin de 1% din suprafața cultivată a județului Constanța a fost irigată

513
Mai puțin de 1% din suprafața cultivată a județului Constanța a fost irigată - 2b6319cb1c507418504e28bf285072ee.jpg
Guvernul a aprobat la mijlocul acestei săptămâni, strategia Ministerului Agriculturii în domeniul irigațiilor, elaborată atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Conform strategiei, suprafața arabilă irigabilă va crește cu încă 200.000 de hectare, la nivelul întregii țări.
"La această oră, suprafața irigabilă este de 563.000 de hectare, din care 553.000 de hectare, adică 99%, sunt contractate pentru irigații de organizațiile utilizatorilor de apă. Au fost cereri pentru utilizarea sistemului în cazul a 82.000 de hectare, dintre care 41.000 cultivate cu grâu și orz", a declarat ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, într-o conferință de presă.
Suprafața va fi suplimentată cu încă 200.000 de hectare, astfel încât suprafața totală pregătită pentru irigații se va ridica la 760.000 de hectare. "Pe suprafața contractată, sunt convins că beneficiari vor utiliza sistemul de irigații și, în viitor, ne așteptăm, pentru culturile de primăvară, să crească solicitările", a precizat Ilie Sârbu.
Conform datelor Administrației Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), sucursala Dobrogea, suprafața estimată a fi irigată suplimentar se ridică la un total de 16.571 de hectare, în județul Constanța. Astfel, în Dobrogea, prin aplicarea strategiei de combatere a secetei, se va putea iriga o suprafață suplimentară de 29.704 hectare.
Pentru 2009, în Dobrogea, ANIF a încheiat contracte pentru 36.738 de hectare. Până în prezent, suprafața irigată efectiv este de 7.045 de hectare, din care 2.557 în județul Constanța. O situație deloc îmbucurătoare, în contextul în care doar suprafața agricolă însămânțată pentru primăvară este de 160.000 de hectare, iar peste 50% din culturi sunt afectate de secetă. În toamnă, au fost cultivate aproximativ 240.000 de hectare. La nivelul țării, 4 din cele 7 milioane de hectare cultivate sunt afectate de vremea neprielnică. 70 - 80% din culturile de porumb și floarea soarelui și 50 - 60% din culturile de grâu și orz sunt compromise, conform specialiștilor.
Nici situația sistemului de irigații de la Basarabi Pădure nu este rezolvată. Reprezentanții su-cursalei ANIF s-au întâlnit marți și miercuri cu fermierii din zonă, însă nu s-a găsit ncio soluție concretă. Producătorii s-au plâns de faptul că ei sunt nevoiți să plătească tarife de 1.400 de lei la hectar pentru a iriga, beneficiarii din zonele mai joase plătesc jumătate, iar subvenția este aceeași pentru toți.
"Producătorii nu au bani pentru a plăti tarifele cerute de ANIF. Furnizorul de energie întrerupe în momente cheie electricitatea pentru funcționarea stațiilor, avansul cerut de 20%, facturile la electricitate mari sunt problemele agricultorilor. Nu se poate face strategie antisecetă pentru o lună", a afirmat președintele Ligii Asociației Producătorilor Agricoli (LAPAR), Adrian Rădulescu.
În timp ce reprezentanții Direcției Agricole Constanța au declarat la jumătatea lunii mai că umiditatea la nivelul solului este bună, iar recoltele nu vor suferi din cauza secetei, ANIF confirmă situația dezastruoasă în care se află fermierii. O parte a culturilor este deja compromisă, iar importul de cereale pare iminent.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8836 secunde