Bancnota de 20 de lei, "vedeta" evenimentului "Zilele Porţilor Deschise" la BNR Constanţa

769

Articole de la același autor

Banca Naţională a României organizează, în acest sfârşit de săptămână, cea de-a patra ediţie a evenimentului „Zilele Porţilor Deschise”. La Constanţa, sediul sucursalei regionale a fost luat cu „asalt” nu numai de elevi din şcoli şi licee, ci şi de simplii cetăţeni, curioşi să afle cât mai multe amănunte despre prestigioasa instituţie, una dintre cele mai credibile din România.

Joi, 17 aprilie, orele prânzului. La sediul Sucursalei Regionale Constanţa a Băncii Naţionale a României (BNR), amplasat în Piaţa Ovidiu, era forfotă mare. Profitând de „Zilele Porţilor Deschise”, grupurile de elevi, conduse de cadrele didactice, s-au perindat, rând pe rând, pe holurile instituţiei, unde au avut ocazia de a admira expoziţiile special pregătite şi de a primi informaţii de la specialiştii unităţii. 




„Noi, cei din BNR, am sărbătorit, ieri (n.r. - miercuri, 17 aprilie), 144 de la înfiinţarea instituţiei. Această aniversare continuă joi şi vineri, atât la sediul central din Bucureşti, cât şi la structurile teritoriale. Ne-am deschis porţile la propriu şi la figurat, astfel încât publicul larg să cunoască mai bine ce face BNR, să poată admira construcţiile, arhitectura remarcabilă a multor sedii BNR, Palatul din Bucureşti fiind, bineînţeles, un punct de referinţă.

Revenind la sucursala din Constanţa, ne bucurăm că, în afară de aceste informaţii generale, putem prezenta publicului larg şi bancnota de 20 de lei, pe care, în premieră în istoria bancnotelor româneşti, se află chipul unei femei: Ecaterina Teodoroiu, eroina de la Jiu. 




De asemenea, în afară de bancnota actuală, mai pot fi văzute şi celelalte bancnote de 20 de lei care au circulat de-a lungul timpului”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, directorul adjunct al Sucursalei Regionale Constanţa a BNR, Mircea Mureşan.

„Am primit până acum vizita mai multor grupuri de elevi, din şcoli din Constanţa, Medgidia, chiar şi de la Feteşti. Este o experienţă inedită, copiii au aflat multe lucruri interesante. La fiecare ediţie, venim cu o altă expoziţie, de data aceasta elementul central fiind bancnota de 20 de lei”, a adăugat Monica Ramona Comşa, referent de specialitate, Biroul de educaţie financiară, muzeu şi comunicare, Sucursala Regională Constanţa a Băncii Naţionale a României.

Istoria bancnotei de 20 de lei

Expoziţia temporară „Istoria bancnotei de 20 de lei“ este găzduită de Sucursala Regională Constanţa până în luna decembrie a acestui an, fiind deschisă publicului larg cu ocazia „Zilelor Porţilor Deschise“. 




Povestea bancnotei de 20 de lei este prezentată pe 10 panouri expoziţionale aşezate pe şevalete şi urmăreşte emisiunile cupiurii de 20 lei de-a lungul timpului. Piesa centrală este un panou luminos pe care este reprodusă bancnota de 20 de lei din 2021 cu Ecaterina Teodoroiu. De asemenea, în două vitrine sunt expuse proiecte, machete şi specimene de bancnote cu valoarea nominală de 20 lei care au circulat între anii 1877 - 2021. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7659 secunde