Bani mai mulți pentru tinerii fermieri și fermele mici

529
Bani mai mulți pentru tinerii fermieri și fermele mici - banimaimultipentrutineriifermier-1629625029.jpg
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat pe pagina oficială www.afir.info versiunile finale ale „Ghidului solicitantului” de finanțare europeană pentru:

- accesarea sprijinului financiar acordat pentru instalarea tinerilor fermieri;

- pentru dezvoltarea fermelor mici;

- pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol.

Sprijinului financiar pe care tinerii fermieri îl pot obține începând cu sesiunea din acest an a fost majorat. Astfel, finanțarea pentru cei care se instalează prima dată ca tineri fermieri este sută la sută nerambursabilă, se acordă pentru o perioadă de maximum trei ani (inclusiv pentru exploatațiile pomicole – față de cinci ani cât era anterior) și poate fi în valoare de 70.000, 60.000, 50.000 sau de 40.000 de euro, în funcție de dimensiunea exploatației. Pentru dezvoltarea fermelor mici, sprijinul acordat este sută la sută nerambursabil și este de maxim 15.000 de euro. Sprijinul maxim financiar pentru cei care doresc să acceseze submăsura 16.4a/ 16.4 a fost majorat de la 100.000 de euro la 250.000 de euro. Costurile de funcționare a cooperării nu vor depăși 10% din valoarea maximă a sprijinului acordat pe proiect. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0718 secunde