l Banca Transilvania va acorda acționarilor dividende suplimentare în valoare de 700 de milioane de lei, provenite din rezervele de profit net acumulate în anii anteriori și va lansa emisiuni de obligațiuni de până la două miliarde euro, care vor susține planurile viitoare de creștere.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de instituție, banca a alocat deja în acest an 1,59 miliarde lei ca dividende, din profitul anului 2024, reprezentând 45% din acesta.
l Wizz Air a înregistrat cel mai bun sezon de vară din istoria companiei, cu o îmbunătățire a punctualității zborurilor de aproape 22% și o rată de finalizare a acestora de 99,5%, deși a operat cu 7% mai multe zboruri comparativ cu 2024, au transmis reprezentanții companiei aeriene.
Wizz Air a prezentat un raport privind primele șase luni de progres ale planului de transformare „Customer First Compass“ în valoare de 14 miliarde euro. Astfel, compania a atins și 1.000 de zboruri pe zi în perioada de vârf a verii 2025.
l Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a coborât miercuri, 29 octombrie, la 6,37% pe an, de la 6,39% pe an în ședința precedentă, informează Banca Națională a României.
Indicele la șase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a scăzut la 6,53% pe an, de la 6,54%, iar ROBOR la 12 luni a coborât la 6,74% de la 6,75%.