l Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în august 2024 cu 0,7% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 591,511 miliarde de lei, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior s-au majorat cu 10,9% (5,5% în termeni reali), informează Banca Națională a României.
Depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 70,7% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, au crescut cu 1,0% faţă de luna iulie 2024, până la 417,989 miliarde de lei. Comparativ cu luna august 2023, acestea s-au majorat cu 15,2% (9,7% în termeni reali).
l Cu 143 de pasageri la bord, nava fluvială de croazieră „Maxima” a revenit în portul Constanţa. Turiştii, majoritatea germani şi olandezi, au vizitat, miercuri, 25 septembrie, câteva obiective importante ale municipiului Constanţa: Parcul Arheologic, Piaţa Ovidiu, Cazino, Portul Tomis.
Croaziera a început la Mohacs (Ungaria) şi va avea ca punct final Passau (Germania), după ce turiştii vor mai vizita Belgrad, Ruse, Nicopol, Novi Sad, Vukovar, Budapesta, Bratislava şi Viena.
l Necesarul de investiţii în infrastructura de distribuţie a energiei electrice, până în 2030, este undeva între 9 şi 11 miliarde euro, fiind luate în calcul diferite ţinte, a afirmat Daniela Dărăban, director executiv, Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie, în cadrul unei conferinţe referitoare la programul de investiţii.
Ea a precizat că partea de investiţii în distribuţie este „foarte, foarte dependentă de cadrul de reglementare".