BNR: Luni, se lansează o monedă din argint cu tema 100 de ani de la naşterea lui Ion Popescu-Gopo

327
1 min citire
BNR: Luni, se lansează o monedă din argint cu tema 100 de ani de la naşterea lui Ion Popescu-Gopo - 1-1697361354.jpg
Banca Naţională a României va lansa, luni, 16 octombrie, în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la naşterea lui Ion Popescu-Gopo. Valoarea nominală a monedei este de 10 lei, iar aceasta va avea o formă rotundă, cu un diametru de 37 mm şi o greutate de 31,103 grame.
Aversul monedei redă personajul de animaţie creat de Ion Popescu-Gopo (Omuleţul) reprezentat în mai multe ipostaze, alături de globul pământesc şi o peliculă de film, inscripţia „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, valoarea nominală „10 LEI” şi anul de emisiune „2023”, în timp ce reversul monedei prezintă portretul lui Ion Popescu-Gopo, personajul creat de acesta şi inscripţiile în arc de cerc „ION POPESCU-GOPO” şi „100 DE ANI DE LA NASTERE”.
„Monedele din argint vor fi ambalate în capsule de metacrilat transparent şi vor fi însoţite de broşuri de prezentare şi certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 de piese.
Preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 470 de lei, exclusiv TVA, inclusiv broşura de prezentare şi certificatul de autenticitate”, se arată într-un comunicat de presă transmis de BNR.
Monedele din argint cu tema 100 de ani de la naşterea lui Ion Popescu-Gopo au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0421 secunde