Concurs inedit cu premii pentru elevii din Constanța

25408
Concurs inedit cu premii pentru elevii din Constanța - x-concurs-inedit-1697360366.png

Articole de la același autor

Armata Selectării Atente a Plasticului (ASAP), în parteneriat cu Animest, continuă concursul BANDA ASAP, de bandă desenată pe tema reciclării, de această dată pentru elevii din București, județele Ilfov și Constanța, și dă start înscrierilor!

Omul-Plastic, Omul-Hârtie, Omul-Sticlă - ce erou al reciclării își vor imagina elevii și cum va prinde povestea lor viață? Tema de concurs este: ”2040. În România încă se mai aruncă plastic la gunoi. Un erou/ o eroină decide să ia soarta plasticului în propriile mâini”, iar mecanismul, destul de simplu: tinerii trebuie să deseneze povestea lor într-un șablon de benzi desenate, care se descarcă de pe site-ul oficial ASAP România, din pagina dedicată, iar apoi să fie înscris de către un profesor în concurs, până pe 6 noiembrie.

Miza concursului e triplă! ASAP România pune la bătaie premii pentru școlile câștigătoare, pentru elevi, dar și pentru profesorii coordonatori. Astfel, 8 table interactive vor ajunge la școlile și liceele declarate învingătoare, câte un hoverboard pentru cei 8 tineri entuziaști care au convins juriul cu povestea lor și un curs online de dezvoltare personală va fi oferit fiecărui profesor care a înscris și a ghidat în concurs elevii câștigători din orașele și județele amintite: București, Ilfov, Constanța.

„După un start atât de creativ și entuziast al concursului BANDA ASAP în Brașov și Iași, mutăm polul benzilor desenate spre zona de sud și sud-est a țării și îi așteptăm pe elevii din București și din Județele Ilfov și Constanța să ne bucure cu lucrările lor. Alegerea orașelor a venit firesc, evoluția lor e una frumoasă în programul ASAP, administrațiile de aici fiind constant deschise la sugestiile noastre de îmbunătățire a infrastructurii de colectare în școli. Baftă tuturor elevilor și mulțumim profesorilor că le înscriu lucrările în concurs!” - Mihaela Tutunaru, coordonator program ASAP.

Lucrările vor fi evaluate pe categorii (școli gimnaziale / licee) de către același juriu ca și la prima ediție a concursului, format din 3 experți în domeniul benzilor desenate și al ilustrației: Maria Surducan, una dintre cele mai cunoscute ilustratoare din România, Nini Tuan, ilustratoare din Malaezia, stabilită în România de peste 15 ani, cu o experiență vastă în ilustrație, animație și benzi desenate, și Ligia Soare, cofondator și coorganizator Animest.

Dacă tema de concurs e respectată, atunci juriul va trebui să mai țină cont de încă două criterii de selecție, și anume: creativitatea autorului și aspectul vizual al desenului.

„O temă de concurs ofertantă, premii numeroase și o șansă pentru elevi de a se gândi cum ar arăta pentru ei eroul reciclării. Sunt cel puțin 3 motive foarte bune pentru care să participe în concurs, iar eu abia aștept să le jurizez lucrările împreună cu ceilalți doi colegi experți. Suntem încântați de acest parteneriat început alături de programul ASAP și ne entuziasmează poveștile aflate până acum, așa încât vrem să continuăm să descoperim eroii reciclării. Le transmit elevilor curaj, inspirație și multă baftă!” - Ligia Soare, cofondator și coorganizator Animest.

Câștigătorii concursului vor fi anunțați pe 27 noiembrie, după etapa de jurizare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5816 secunde