Bugetul „Casa Verde Fotovoltaice” alocat Regiunii Nord-Vest, epuizat în două minute

132
1 min citire
Bugetul „Casa Verde Fotovoltaice” alocat Regiunii Nord-Vest, epuizat în două minute - 1-1727439531.jpg
Bugetul de 274,29 milioane de lei alocat Regiunii Nord-Vest pentru „Casa Verde Fotovoltaice 2024”, s-a epuizat în două minute de la începerea sesiunii de înscriere, a transmis, vineri, 27 septembrie, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
„Programul de anul acesta este cu atât mai atractiv cu cât, în premieră, finanţăm şi instalaţiile de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, ce vor fi instalate împreună cu panourile fotovoltaice. În acelaşi timp, subvenţia a crescut la 30.000 de lei, ceea ce reprezintă un sprijin consistent pentru viitorii prosumatori.
Programul va continua cu înscrierea persoanelor fizice din celelalte regiuni conform calendarului stabilit, câte o zi pentru fiecare regiune, în limita bugetului alocat, iar pe data de 9 octombrie 2024 se vor putea înscrie unităţile de cult”, a declarat preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Laurenţiu Adrian Neculaescu.
Sesiunea 2024 de finanţare pentru înscrierea solicitanţilor persoane fizice în cadrul Programului „Casa Verde Fotovoltaice” se derulează în perioada 27 septembrie - 8 octombrie, cu etape de câte o zi pentru fiecare regiune sau până la epuizarea bugetului aferent fiecărei regiuni.
Solicitanţii din Regiunea Sud Est (judeţele Constanţa, Brăila, Buzău, Galaţi, Vrancea şi Tulcea) se pot înscrie în data de 2 octombrie, bugetul alocat fiind de 242,730 milioane de lei. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0428 secunde