La vremuri de criză, așa cum sunt cele pe care le trăim acum, investițiile în terenuri agricole pot fi o variantă fezabilă dacă ne gândim că vânzătorul mai lasă la preț având nevoie de lichidități. Acum ies la „mezat” terenurile mici, pentru care este bine să investești, ca mai apoi, în vremuri mai bune, să le vinzi la prețuri duble.
În județul Constanța, marii latifundiari au zeci de mii de hectare și greu îi mai interesează să achiziționeze câteva sute. Se vând acum terenuri de ordinul a câteva zeci de hectare, bune pentru a întregi alte bucăți de pământ. Cei mai interesați sunt arendașii și agenții imobiliari, care cumpără în perioadă de criză ieftin și țin să vândă pentru vremuri mai bune la suprapreț. Agricultura a fost dintotdeauna o afacere profitabilă; lăsând la o parte anii de secetă sau intemperii, tot s-a scos un profit de pe urma pământului. Și, potrivit specialiștilor, anul acesta se preconizează a fi un an bun, pentru că aportul de apă din pământ este satisfăcător, fiindcă a plouat. Mulţi fermieri ar putea scăpa de faliment, având recolte bune, care îi vor ajuta să îşi plătească datoriile acumulate în anii de secetă. Astfel, 2025 va fi un an de recalibrare pentru unii, iar pentru alţii de consolidare pe piaţă. Totuşi, se vor simţi presiuni financiare, mai ales că unele facilităţi au fost eliminate, dar managerii din domeniu anunţă că investiţiile continuă.
Care este “bursa” prețurilor la terenuri agricole în județul Constanța
Și pe piața terenurilor agricole prețurile vor crește, dar nu atât de mult cum au crescut în anii din urmă. În România, în medie, un hectar se vindea cu 8.400 de euro. Potrivit Institutului Național de Statistică, într-un singur an a fost o creștere a prețurilor de aproape 5%. Cele mai valoroase terenuri sunt acelea care au o suprafață mare compactă, un grad mare de fertilitate și sunt aproape de zone irigabile.
Valentin Simache cultivă cereale pe aproape 1.500 de hectare, în satul Viile, județul Constanța. O parte din teren este arendat de la localnici, însă în ultimii ani a început să cumpere din pământul pe care îl lucrează pentru alții. „La mine în zonă, prețul terenului agricol este la 8-9.000 de euro hectarul. Acum, prețul variază și în funcție de teren, de amplasament, dacă are irigații. Al meu este 5.000 de ha și vreau să mă extind, că și profitul este altul. Una e să însămânțezi și să aduni la sfârșit de pe 5.000 și alta e de pe 10.000. Numai că la noi în zonă oamenii nu mai au așa mult pământ, pentru că ce a fost s-a cam dat. Acum se vând 2-3 ha și nici alea la un loc”, a spus fermierul. Dacă ne uităm pe anunțurile de mică publicitate, sunt terenuri agricole de vânzare pe suprafețe mari, la prețuri amețitoare. Spre exemplu, la Deleni este un teren de 30.000 mp care costă 134.261 lei. La Corbu se vinde cu 144.206 lei un teren agricol în suprafață de 15.000 mp. Și prin Direcția Agricolă Constanța puteți găsi oferte de terenuri la prețuri accesibile, dar suprafețele sunt mai mici. În comuna Peștera sunt puse la vânzare trei hectare pentru 52.185 lei. La Mihai Viteazu, 2 ha se vând cu 21.500 lei, iar la Topraisar, 3 ha ajung la 120.000 lei.
Potrivit Institutului Național de Statistică, prețul terenurilor agricole a crescut, la nivel național în 2024, cu 4,8% și a ajuns la o medie de 8.414 euro pe hectar. Cele mai scumpe sunt în regiunea București Ilfov, unde prețul depășește 12.000 de euro, iar cele mai ieftine sunt în Nord-Estul țării, unde un hectar se vinde, în medie, cu 7.000 de euro.
Alexandru Tudor, expert agenție imobiliară, a explicat ce anume ridică sau coboară prețul unui teren agricol: „Contează dacă este comasat sau nu. Contează foarte mult dacă este aproape de un drum de acces, dacă are irigații, dacă este zonă de câmpie sau deal. Terenurile din apropierea orașelor sunt mai scumpe chiar cu 50-60%”.
În Europa, cel mai scump teren agricol este în Malta, unde un hectar se vinde cu peste 280 de mii de euro, iar cel mai ieftin, în Croația cu 4.491 de euro. În Uniunea Europeană, prețul mediu al terenurilor agricole este de 11.000 de euro pe hectar.