l Bursa de Valori Bucureşti a deschis în creştere şedinţa de marţi, 8 aprilie, iar rulajul se cifra la 9,83 milioane de lei după 30 de minute de la debutul tranzacţiilor. Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 1,99%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni, era în creştere cu 1,91%.
Cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Rompetrol Rafinare (+9,68%), Antibiotice (+4,63%) şi Societatea Energetica Electrica (+4,08%).
l OMV Petrom a realizat o producţie de hidrocarburi de 107.500 barili echivalent petrol pe zi, în primul trimestru din acest an, cu 0,28% mai mare faţă de cea din trimestrul precedent, dar cu 3,76% sub cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor transmise Bursei de Valori Bucureşti.
Producţia de ţiţei şi condensat a fost de 50.100 bep/zi (-0,8% raportat la T4 2024), iar cea de gaze naturale, de 57.400 bep/zi (+1,23%).
l Rata anuală a inflaţiei va consemna în trimestrul al doilea al acestui an o creştere moderată, relativ în linie cu previziunile precedente, ca urmare a efectelor de bază nefavorabile asociate evoluţiilor preţurilor energiei şi alimentelor din perioada similară a anului precedent, conform evaluărilor Băncii Naţionale a României.
Incertitudini mari sunt asociate conduitei viitoare a politicii fiscale şi a celei de venituri, date fiind, pe de o parte, impactul prezumat al măsurilor fiscal-bugetare corective implementate sau adoptate până acum, precum şi execuţia bugetară din primele două luni ale anului.