Bursa de Valori București a deschis în creștere ședința de miercuri, 15 iulie, cu un rulaj de 10,23 milioane de lei după aproximativ 45 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 0,76%, iar indicele BET-Plus, care reflectă evoluția celor mai lichide 43 de acțiuni, consemna un avans de 0,77%.
Cele mai mari creșteri ale valorii acțiunilor erau înregistrate de Altur (+5,56%), Aerostar (+3,08%) și Bursa de Valori București (+3,01%).
Peste 17,7 milioane de pasageri pe aeroporturile din București
Aeroporturile „Henri Coandă” și „Aurel Vlaicu” (Băneasa) au fost tranzitate în 2025 de peste 17,7 milioane de pasageri, în creștere cu mai mult de 10% față de anul precedent, în timp ce, la nivel european, traficul aerian a atins în prima săptămână a lunii iulie 2026 un record istoric absolut, de 37.447 de zboruri într-o singură zi, arată datele centralizate de platforma de rezervări online Vola.ro.
Deficitul de cont curent a scăzut la 11,425 miliarde de euro
Contul curent al balanței de plăți a înregistrat în primele cinci luni ale acestui an un deficit de 11,425 miliarde euro, comparativ cu 12,075 miliarde euro în perioada ianuarie-mai 2025, informează Banca Națională a României. În structura acestuia, balanța bunurilor a consemnat un deficit mai mic cu 536 milioane euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent similar, balanța veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mare cu 146 milioane euro, iar balanța veniturilor secundare a înregistrat un deficit mai mic cu 264 milioane euro.