Calendarul fiscal al lunii mai

65
Calendarul fiscal al lunii mai - siglaanaf1-1369318211.jpg

Articole de la același autor

25 mai este ultima zi pentru depunerea: 


- formularului 100 "Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat", pentru obligațiile de plată cu termen lunar;
- formularului 112 "Declarație privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate". Se depune de către angajatori și entitățile asimilate acestora.
- formularului 200 "Declarație privind veniturile realizate din România" aferent anului 2012, de către persoanele fizice care realizează în mod individual sau într-o formă de asociere, venituri în bani și/sau în natură din România, provenind din activități independente;cedarea folosinței bunurilor; Activități agricole pentru care venitul net se stabilește în sistem real; transferul titlurilor de valoare, altele decât părțile sociale și valorile mobiliare în cazul societăților închise; operațiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum și orice alte operațiuni similare, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacționate pe piețe autorizate și supravegheate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare;
- formularului 201 "Declarație privind veniturile din străinătate", aferent anului 2012, de către persoanele fizice române cu domiciliul in România, care realizează venituri din străinătate;
- formularului 220 "Declarație privind venitul estimat" de către contribuabilii care în anul anterior au realizat pierderi și cei care au realizat venituri pe perioade mai mici decât anul fiscal, precum și cei care, din motive obiective, estimează că vor realiza venituri care diferă cu cel puțin 20% față de anul fiscal anterior;
- formularului 223 "Declarație privind veniturile estimate pentru asocierile fără personalitate juridică, constituite între persoane fizice" de către asocierile care în anul anterior au realizat pierderi și cele care au realizat venituri pe perioade mai mici decât anul fiscal, precum și cele care, din motive obiective, estimează că vor realiza venituri care diferă cu cel puțin 20% față de anul fiscal anterior;
- formularului 230 "Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual și deducerea cheltuielilor efectuate pentru economisirea în sistem colectiv pentru domeniul locativ", aferent anului 2012, de către persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate acestora;
- formularului 224 "Declarație privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obținute de către persoanele fizice care desfășoară activitate în România și de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice și posturilor consulare acreditate în România", de către persoanele fizice care își desfășoară activitatea în România și obțin venituri sub formă de salarii din străinătate, precum și de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice și ale posturilor consulare acreditate în România;
- formularului 221 "Declarație privind activitățile agricole - impuse pe bază de norme de venit" de către contribuabilii care obțin venituri din activități agricole;
- formularului 300 "Decont de taxă pe valoarea adăugată", de către plătitorii de T.V.A. pentru care perioada fiscală este luna;
- formularului 301 "Decontul special de taxă pe valoarea adăugată", până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care ia naștere exigibilitatea operațiunilor;
- formularului 390 (VIES) "Declarație recapitulativă privind livrările/achizițiile/prestările intracomunitare de bunuri" de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art.153 sau art.1531 din Codul fiscal, care au efectuat livrări și/sau achiziții intracomunitare de bunuri, prestări și/sau achiziții de servicii intracomunitare prevăzute la art.133 alin.(2) din Codul fiscal, precum și livrări și achiziții în cadrul unei operațiuni triunghiulare;
 - formularului 394 "Declarație informativă privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național", de către persoanele impozabile care utilizează ca perioadă fiscală la TVA luna.


25 mai este, de asemenea, ultima zi pentru plata obligațiilor la bugetul de stat și a taxei pe valoarea adăugată, pentru obligațiile fiscale cu termen de plată lunar.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 04 Ianuarie 2012
Stire din Economie : Calendarul fiscal al lunii ianuarie 2012
Pagina a fost generata in 0.399 secunde