Campania de informare "PNDR vine în satul tău" ajunge în Constanța. Iată care sunt localitățile vizate

98
< 1 min citire
Campania de informare
Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) a demarat cea de-a doua etapă a Campaniei de Informare "PNDR vine în satul tău". 
În județul Constanța, luna aceasta caravana de informare PNDR va fi prezentă în Costinești, Corbu, Cogealac, 23 August, Tuzla, Ostrov, Cuza Vodă, Grădina, Movilița, Topraisar, Cumpăna, Lumina, Mircea Vodă. Data și ora la care se ajunge în fiecare localitate va fi anunțată din timp.
Potrivit reprezentanților APDRP, informațiile oferite se vor axa pe consilierea și sprijinul oferit beneficiarilor pentru derularea proiectelor pe care le implementează. Mai precis, promotorii care activează în cadrul campaniei vor comunica beneficiarilor și publicului participant informații privind respectarea obligațiilor contractuale și evitarea neregulilor sau a fraudelor, cu evidențierea clară a posibilelor consecințe și penalități, realizarea și respectarea graficului de eșalonare al plăților efectuate prin PNDR, aspecte ale întocmirii și respectării declarației de cheltuieli, derularea procesului de achiziție a bunurilor, serviciilor și lucrărilor, posibilitățile de dezvoltare durabilă a mediului rural.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0285 secunde