Concurs Canalele navigabile așteaptă integrarea în bugetul Ministerului Transporturilor

478

Articole de la același autor

Master planul Administrației Canalelor Navigabile (ACN) Constanța va fi terminat în aproximativ două luni.
Realizarea lui ține cont de evoluția numărului de angajați ai ACN, veniturile companiei, politica de tarifare, investițiile în infrastructură, deficiențele înregistrate în prezent, tipurile de servicii furnizate și planurile cadastrale din zona canalelor navigabile.
"Este prima dată când se elaborează un plan general pentru ACN, pe baza căruia vom pune în aplicare diferite strategii de dezvoltare pe termen lung", spune Ovidiu Cupșa, directorul general al companiei.
Oficialul ACN vrea ca master planul să fie inclus în Planul General de Transport, care va fi realizat, în 2008, de Ministerul Transporturilor.
"Retehnologizarea ecluzelor, realizarea ecluzei dintre canalul Poartă Albă – Midia Năvodari (PAMN) și lacul Siutghiol și finalizarea investițiilor în consolidarea și protecția malurilor canalelor" sunt doar câteva din proiectele de infrastructură pe care ACN le va promova pentru includerea în planul general al ministerului", mai spune Ovidiu Cupșa.
Ecluza dintre PAMN și Siutghiol va avea o lungime de 29 metri, o lățime de 7 metri și un pescaj de 3 metri. După construcție, ACN estimează o creștere a traficului de nave de persoane și de agrement cu 30 – 50%.
Printre proiectele care vor fi incluse în planul Administrației Canalelor Navigabile se mai numără sistemului de semnalizare a navigație pe canalele Dunăre - Marea Neagră și Poarta Albă - Midia Năvodari (9 milioane euro), dezvoltarea porturilor Medgidia, Basarabi, Ovidiu și Luminița (10 milioane euro), reabilitarea stației de pompare de la Cernavodă (20 milioane euro) și reparația instalațiilor de la ecluze (6 milioane euro). De asemenea, mai trebuie implementat sistemul de monito-rizare a parametrilor hidro-meteo și calității apei, care va facilita upgradarea sistemului VTMIS la RoRIS. În total este vorba de o investiție de 3,7 milioane.
"La sfârșitul săptămânii trecute, am avut o întâlnire cu firma de consultanță care se ocupă de realizarea planului și am stabilit că totul va fi gata până în luna aprilie", spune directorul ACN.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.383 secunde