Carnea de porc s-ar putea scumpi la nivelul întregii Uniuni Europene

243
Carnea de porc s-ar putea scumpi la nivelul întregii Uniuni Europene - carneadeporcilievanpresedinteucp-1623171582.jpg

Articole de la același autor

Carnea de porc s-ar putea scumpi în România, în condiţiile în care au crescut exporturile de carne de porc din Europa către China. Iar România nu poate să susţină singură cererea pentru acest produs pe piaţa internă. Astfel, aceasta s-ar putea scumpi cu 25% din cauza cererii din ce în ce mai mare din partea Chinei.

„China va fi, între 2020 şi 2024-2025, o mare importatoare de carne de porc. China, care produce cea mai mare cantitate de carne din lume, circa 50 de milioane de tone, din cauza pestei porcine africane şi-a redus producţia până la circa 35 de milioane de tone şi va importa 7-8 milioane de tone, iar Europa va fi, bineînţeles, principala furnizoare de carne de porc pentru China. Fiind principala furnizoare, se estimează că în Uniunea Europeană preţurile la carnea de porc vor creşte cu circa 25%. Este un alt semnal de alarmă, având în vedere situaţia sectorului de carne de porc din România”, a prezentat recent în timpul unei dezbateri despre agricultura românească, Ilie Van, preşedintele secţiei de Zootehnie a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS). Exportul de carne de porc din Europa către China a crescut de la 2,6 milioane de tone în 2018 la 3,7 milioane în 2020, deci un milion în plus în 2020 , iar în 2025 se duce către 4 milioane de tone, a susţinut specialistul. „Deci, la ce să ne aşteptăm: preţul la carne de porc în Europa va fi tot mai mare, iar noi n-avem porc în România. Ce facem? Va trebui să găsim soluţii, nu ne putem juca, pentru că lucrurile se vor agrava. Exportul către China este cel care va crea probleme aproape în toată Europa”, a subliniat Ilie Van.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5097 secunde