Cartea verde privind promovarea produselor agricole ale UE

377
1 min citire
Comisia Europeană a lansat o dezbatere pe tema viitorului schemelor de promovare și informare pentru produsele agricole din UE. Odată cu publicarea Cărții verzi care tratează această temă, Comisia examinează modul în care poate să contureze o strategie mai bine orientată și mai ambițioasă pentru viitor, de natură să edifice consumatorii din interiorul și din afara UE în privința calității, tradițiilor Cartea verde ridică o serie de probleme complexe și invită toate părțile interesate (consumatori, producători, distribuitori și autorități) să își prezinte comentariile și sugestiile până la 30 septembrie 2011. Pe baza acestor răspunsuri, Comisia va redacta o comunicare în vederea publicării anul viitor, menită să ducă la formularea unor propuneri legislative.
Cartea verde conține patru secțiuni: valoarea adăugată la nivel european a acestei politici de promovare, obiective și măsuri de utilizat pe piața internă a UE, inclusiv pe piețele locale și regionale, obiective și măsuri de utilizat pe piețele mondiale și chestiuni mai ample referitoare la conținutul și gestionarea politicii. Diversele întrebări formulate, în număr de 16, vizează diferite aspecte și conțin o serie de sugestii concepute pentru a stimula răspunsurile. De exemplu, întrebările ating subiecte precum nevoile specifice de informare și promovare, atât pe piața UE, cât și pe cea externă, și prioritățile care ar trebui stabilite. Una dintre întrebări abordează de asemenea tema programelor destinate mai multor țări și a măsurilor care pot fi luate pentru încurajarea programelor cu o dimensiune europeană mai amplă.
Normele UE referitoare la informarea și promovarea în sectorul agroalimentar au fost elaborate în anii ′80. În decursul anilor au fost adaptate, în special cu ocazia creșterii numărului de etichete calitative. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0279 secunde