Cartel "Alfa" cere implicarea partenerilor sociali în politica energetică a guvernului

324
< 1 min citire
Intenția guvernului de a înființa Compania Națională pentru Electricitate este criticată de sindicate. Printr-un comunicat de presă, Confederația Cartel "Alfa" își exprimă opinia că măsura este pripită și că, înainte de a se lua o asemenea decizie ar trebui să existe o strategie energetică bine definită, transparentă, discutată și asumată de întreaga societate.
Organizația sindicală consideră că, dat fiind impactul sectorului energetic asupra întregii economii românești, decizia trebuie luată după o dezbatere serioasă cu partenerii sociali.
Ea aduce în discuție și un alt aspect important: cine va decide în viitoarea companie de electricitate? Organizația sindicală consideră, pe bună dreptate, că AVAS nu poate patrona noul holding energetic, așa cum propune guvernul. De ce? Pentru că această instituție are doar atribuții privind privatizarea, nicidecum nu poate realiza politici energetice și de protecție a consumatorilor.
Soluția propusă de sindicaliști este ca toate societățile energetice să treacă, mai întâi, în subordinea Ministerului Economiei și apoi unificate. Nu înainte de a apariția strategiei energetice, care să o înlocuiască pe cea care veche, în care se vorbește de complexuri energetice.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0284 secunde