Documentar "Cuget Liber"

Casa eficientă energetic salvează firmele de construcții

753
Casa eficientă energetic salvează firmele de construcții - casa-1339937565.jpg
Sectorul construcțiilor a fost vreme de patru - cinci ani motorul creșterii economice în România. Când un nou lucrător urca pe schele, alți zece din industria materialelor de construcții, transporturi, comerț servicii și finanțe-bănci aveau de lucru.

Efectele crizei

Cele mai grav afectate de criza economică din 2009 - 2012 sunt companiile de construcții. Cifra de afaceri totală din acest sector a scăzut în intervalul 2008 - 2010 cu 21,82%, după cum urmează:

2008 - 93,210 miliarde lei;

2009 - 79,736 miliarde lei;

2010 - 72,874 miliarde lei.

Institutul național de statistică nu a finalizat situația pentru anul 2011, dar dovezi indirecte arată că declinul s-a accentuat.

În timpul crizei un număr mare de întreprinderi de construcții și-au închis porțile. Dacă în 2008 erau înregistrate 59.389 unități, cu o creștere ușoară în 2009, până la 60.135 unități, numărul lor s-a redus la 49.348 întreprinderi, în 2010. Într-un singur an au dispărut 10.787 unități, respectiv 17,94% din total.

Situația este însă mult mai gravă în privința forței de muncă. În decurs de numai trei ani, sectorul a pierdut 161.060 de constructori, respectiv 29,05%. Dinamica numărului de angajați a fost următoarea:

2008 - 554.399 lucrători;

2009 - 469.182 lucrători;

2010 - 393.339 lucrători.

Guvernele care s-au perindat la cârma țării, în intervalul 2009 - 2011 au încercat să frâneze prăbușirea sectorului prin diferite metode: programele "Prima casă", cele de anvelopare termică a blocurilor, investiții de stat în infrastructura rutieră, din învă-țământ și sănătate. Ajutorul s-a dovedit a fi insuficient, din cauza resurselor "subțiri", iar uneori prost direcționate. "Prima casă" a fost mai curând un sprijin dat pieței imobiliare.

Populația rămâne cel mai important client al constructorilor, în ciuda faptului că volumul comenzilor de construcții noi lansate de ea a scăzut dramatic. Față de anul 2008, în 2011 au fost acordate cu 35,47% mai puține autorizații de construire pentru clădiri rezi-dențiale (cu 21.668 mai puțin în cifre absolute). Involuția a fost următoarea:

2008 - 61.092 autorizații;

2009 - 48.833 autorizații;

2010 - 42.189 autorizații;

2011 - 39.424 autorizații.

În schimb, tot mai afectată și speriată de creșterea facturii energetice, populația a lansat un volum mare de comenzi de anvelopare termică a blocurilor. Faptul că multe dintre aceste lucrări sunt nefiscalizate ori realizate cu forță de muncă la negru, nu ne va permite niciodată să aflăm care este aportul lor real la supraviețuirea companiilor din construcții.

Renovarea energetică a locuințelor cu bani de la UE

În economia europeană, sectorul construcțiilor joacă un rol extrem de important. El generează 6,3% din PIB. Dacă se iau în calcul producătorii de materiale de construcție, arhitecții, proiectanții și alte persoane implicate, cifra atinge aproape 10%. Sectorul construcțiilor furnizează 20 de milioane de locuri de muncă, în special în întreprinderile micro și mici.

Volumul lucrărilor de construcții și de infrastructură a scăzut cu 16% între ianuarie 2008 și noiembrie 2011, în UE-27. Comisia Europeană vrea să relanseze activitatea din sector, conexând-o la problema încălzirii globale, la reducerea emisiilor de CO2 în atmosferă, prin creșterea eficienței energetice a clădirilor.

"Casa cu pierderi de energie aproape de zero" reprezintă conceptul în funcție de care se va reorganiza întreaga politică euro-peană în materie de construcții.

În această vară, Comisia va propune o strategie pentru creș-terea competitivității sectorului de construcții. Ea va urmări:

- asigurarea condițiilor favorabile pentru investiții, în special în renovarea și întreținerea clădirilor și a infrastructurilor, prin promo-varea unor instrumente financiare, cum ar fi garanțiile de împrumut și obligațiunile de proiect, precum și încurajarea stimulentelor la nivel național, cum ar fi ratele reduse de TVA. În prezent, rata curentă de renovare a clădirilor, la nivel european, este de 1,2% pe an. Comparativ cu obiectivele UE 2020 de economisire a energiei, ea e mult prea mică;

- stimularea inovației și îmbunătățirea calificărilor lucrătorilor prin promovarea mobilității și circulației informațiilor privind piața forței de muncă, programele de învățământ și nevoile anga-jatorilor;

- îmbunătățirea eficienței resurselor și a performanței de mediu, promovând recunoașterea reciprocă a sistemelor de construcții durabile în UE.

La 30 mai, în cadrul planului de acțiune pentru stabilitate, creștere economică și locuri de muncă, Comisia Europeană a propus majorarea cu 10 miliarde euro a capitalului Băncii Europene de Investiți. Capacitatea suplimentară de creditare a BEI va fi direcționată pentru a sprijini sectorul IMM-urilor, inclusiv în domenii cum ar fi eficiența ener-getică și renovarea locuințelor.

Fondurile structurale și de coeziune (pentru perioada 2007 - 2013) pot fi folosite pentru investiții în eficiența energetică și surse regenerabile de energie, nu doar în clădirile publice și comerciale, ci și în locuințele existente.

Noua propunere pentru o politică de coeziune a UE, pentru perioada 2014 - 2020 pune un accent mai mare pe sprijinirea investițiilor legate de obiectivele energetice ale UE și sugerează aproape dublarea sumei alocate pentru energie durabilă în perioada curentă, inclusiv pentru renovarea construcțiilor.

În clădirile cu consum redus de energie, 80% din costurile operaționale pot fi salvate prin soluții de proiectare integrate. Până în prezent, în Europa, au fost construite în jur de 20.000 de case cu consum redus de energie, din care aproximativ 17.000 numai în Germania și Austria. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 07 Decembrie 2011
Stire din Social : Cum faci economie la curent electric
Pagina a fost generata in 0.653 secunde