Cât de bolnavă e mișcarea sindicală?

154
Cât de bolnavă e mișcarea sindicală? - catdebolnavaemiscareasindicala-1412011529.jpg

Articole de la același autor

În cel de al 25-lea an de manifestare liberă, mișcarea sindicală din România este mai slabă, mai divizată decât oricând. Nu își poate reveni de pe urma loviturilor primite în timpul Guvernului Boc, lovituri care i-au afectat grav fundamentul legislativ. Modificările aduse, în 2011, Codului muncii, Legii sindicatelor și adoptarea noii Legi a dialogului social au lăsat fără vlagă structurile federative și confe-derative, lipsindu-le de mijloacele pe care se baza forța și unitatea lor: reprezentativitatea și contractele colective de muncă la nivel național și de ramură. 


Este simptomatic faptul că, de la marile acțiuni de protest din 2010 și 2011, împotriva Guvernului Boc și a măsurilor anti-sindicale ale acestuia, confederațiile nu au mai organizat nicio acțiune de protest comună. Nu și-au dat mâna nici după ce au constatat că Guvernul Ponta n-are de gând să modifice legislația, așa cum se angajaseră liderii USL înainte de preluarea puterii. De altfel, chiar și proiectul unificării mișcării sindicale, proiect care aprinsese atâtea speranțe în sufletele multor sindicaliști, a fost dat uitării.


Marile structuri sindicale par decise să meargă fiecare pe drumul ei. Blocul Național Sindical a renunțat la mijloacele tradiționale de luptă. A ales calea inițiativelor legislative cetățenești și a lobby-ului parlamentar. La mijlocul lunii septembrie 2014, a depus la Senatul României un proiect de modificare a Codului muncii, susținut de 150.000 de semnături. De asemenea, va încerca să convingă parlamentarii să modifice legile privind conflictele de muncă și contractele colective de muncă. 


Confederația "Cartel Alfa", mai conservatoare, rămâne adepta acțiunilor de stradă. Pe 7 octombrie, va organiza un miting în fața Palatului Victoria, cu doar 5.000 de participanți. Principala revendicare este modificarea Legii dialogului social, în regim de urgență. 


În tabăra celorlalte confederații sindicale - CNSLR-Frăția, CSDR și Meridian - nu se simte nicio mișcare. Trâmbițele care ar trebui să dea semnalul de luptă sunt mute. Petrică Tancău - vicepreședinte al CNSLR-Frăția și lider al Sindicatului Liber "Petrochimistul", a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", că mișcarea sindicală a reușit să supraviețuiască loviturilor legislative, datorită sindicatelor puternice, din marile unități economice, care au numeroși membri. În opinia sa, slăbiciunile sindicalismului românesc își au rădăcina în mentalitatea unora dintre membrii de la baza și vârful piramidei sindicale. 


"Împreună, marile confederații sindicale, n-am reușit niciodată să adunăm 100.000 de oameni la un miting, nici măcar atunci când Guvernul Boc le-a tăiat bugetarilor 50% din salarii. Mai mult, unii dintre participanții la acțiunile de protest au stat cinci minute și au plecat. Din nefericire, sunt mulți cei ce stau după colț și așteaptă ca alții să le apere drepturile. Pe de altă parte, există lideri care își urmăresc doar propriile interese. Unii s-au înțeles cu administrațiile întreprinderilor să facă din sindicatele pe care le conduc instrumente ale patronilor, pentru a contracara acțiunile sindicatelor independente. Alții s-au folosit de mișcarea sindicală pentru a urca pe scara politică. Imediat ce-au ajuns în Parlamentul României, au uitat de unde au plecat" - afirmă Petrică Tancău.


Alegerile prezidențiale din 2014 reprezintă un bun prilej pentru a determina partidele aflate la guvernare să modifice legislația sindicală și a muncii, consideră vicepreședintele CNSLR-Frăția. Dar și această ocazie va fi ratată din cauza mentalităților și orgoliilor de care suferă mișcarea sindicală. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 29 Septembrie 2014
Stire din Economie : Speranțele Sindicatului "Decirom"
Pagina a fost generata in 0.3782 secunde