Cât se câștigă din afacerile arhivistice

949
Cât se câștigă din afacerile arhivistice - arhiva-1408558786.jpg

Articole de la același autor

În România activează 86 de prestatori de servicii arhivistice autorizați și alte zeci, neautorizați


Despre serviciile arhivistice ca tip de business privat am auzit pentru prima oară în anul 1994, de la un om de afaceri din Israel. Venise în Ro-mânia și găsise tere-nul virgin, numai bun pentru a pune pe picioare o astfel de afacere. Concurență nu exista, iar la marginea multor orașe se gă-seau hale dezafectate, adecvate pentru organizarea arhivelor. Povestea că în țara lui se câștigă bani fru-moși din această activitate. N-am aflat dacă străinul și-a dus proiectul la capăt, dar de prin anul 2000, pe piața românească au început să apară tot mai mulți prestatori de servicii arhivistice. În prezent, sunt peste o sută. Cererea de servicii arhivistice a evoluat în strânsă legătură cu creșterea numărului agenților economici și al falimentelor. 


Trebuie precizat faptul că, până în 2013, Arhivele Naționale au deținut monopolul serviciilor arhivistice, prestatorii de servicii arhivistice privați desfășurându-și activitatea doar în baza Legii societăților comerciale, un act normativ foarte larg și permisiv. "La data de 30 aprilie 2013, a fost promulgată Legea nr. 138, care a modificat și completat Legea 16/1996, care reglementează activitatea operatorilor economici prestatori de servicii arhivistice. Conform actului normativ, în cazul declarării falimentului unui creator de documente, documentele cu valoare practică (în bază cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurările sociale ale cetățenilor) se predau prestatorilor de servicii arhivistice, pe bază de contract. Operatorii economici pot presta servicii de păstrare, conservare, restaurare, legătorie, prelucrare arhivistică și utilizare a documentelor cu valoare practică pe care le dețin, numai după obținerea autorizației de funcționare din partea Arhivelor Naționale sau a structurilor județene" - a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", dr. Virgil Coman, istoric și arhivist, directorul Arhivelor Naționale - Direcția Județeană Constanța. Operatorii economici existenți la data promulgării legii au avut termen până în luna mai 2014 să solicite eliberarea autorizației de funcționare.


"Cu sprijinul Oficiului Registrului Comerțului, Direcția Arhivelor Naționale Constanța a notificat prestatorii de servicii arhivistice în vederea autorizării, cei ce nu sunt autorizați urmând să își înceteze, de drept, activitatea" - a precizat dr. Virgil Coman. Conform Registrului operatorilor economici prestatori de servicii arhivistice, la 25 iulie 2014, data ultimei actualizări, existau 86 de astfel de unități autorizate de Arhivele Naționale, din care una la Constanța. Respectivul registru poate fi consultat pe site-ul Arhivelor Naționale de către instituțiile și agenții economici interesați. În prezent, alte două unități constănțene sunt în curs de autorizare. În urmă cu două zile, am vizitat sediul unuia dintre prestatorii de servicii arhivistice din Constanța, al cărui nume nu-l vom divulga, pentru a nu-i face publicitate. Din capul locului trebuie spus că am fost impresionat de buna pregătire în domeniul arhivistic a administratorului so-cietății, care ne-a mărturisit că, împreună cu colegii săi, a parti-cipat la cursurile și seminariile organizate de Direcția Județeană Constanța a Arhivelor Naționale. De la el am aflat că activitatea arhivistică este doar în aparență simplă. În realitate este deosebit de complexă, operațiunile de ordonare a docu-mentelor, marcare a datelor de identificare, legare, aranjare în rafturi, păstrare, utilizare și decontaminare microbiană având la bază tehnici și metode științifice. Probabil că sunteți curioși să aflați cât se câștigă din această afacere. În cele ce urmează, vă prezentăm rezultatele financiare obținute în 2013 de câțiva dintre prestatorii de astfel de servicii, de pe piața constănțeană. Conform datelor de bilanț publicate de Ministerul Finanțelor Publice:
- Dobrogea Arhivserv SRL a obținut venituri de 286.956 lei, un profit brut de 109.586 lei, cu 3 angajați;
- Security Prevention SRL a realizat venituri de 52.419 lei, un profit brut de 14.514 lei, cu un număr neprecizat de angajați;
- Arhiv-Serv SRL a încasat venituri de 87.643 lei, obținând un profit brut de 57.594 lei, cu zero angajați;
- Arhiv Sud Est SRL a înregistrat venituri de 103.626 lei, o pierdere de 23.439 lei, cu zero angajați.


Sectorul activităților arhivistice este foarte tânăr. Piața este în formare. Tot mai mulți agenți economici descoperă că nu se mai descurcă cu munții de documente, fără ajutorul spe-cialiștilor în arhivare. Dacă vreți să intrați în acest business, grăbiți-vă să luați caimacul!


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.9416 secunde