CCINA Constanța devine partener strategic al EECONNECTED 2026

45
1 min citire
CCINA Constanța devine partener strategic al EECONNECTED 2026 - ccina-constanta-1784561161.webp
Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța (CCINA) s-a alăturat, în calitate de Partener Strategic, conferinței internaționale #EECONNECTED 2026, organizată de Revista Intermodal & Logistics. Evenimentul va avea loc pe 23 septembrie, la București, și va reuni peste 3.000 de lideri și specialiști din domeniile transportului, logisticii, producției, comerțului și infrastructurii.
Conferința vine într-un moment în care Europa de Est își redefinește poziția în economia globală, pe fondul dezvoltării proiectelor de infrastructură, al extinderii coridoarelor de transport, al tranziției energetice și al noilor provocări geopolitice care influențează lanțurile de aprovizionare și strategiile de investiții.
Pe agenda ediției din acest an se regăsesc teme de actualitate, precum dezvoltarea infrastructurii de transport, rolul porturilor și conexiunile acestora cu hinterlandul, reziliența lanțurilor de aprovizionare într-un context economic și geopolitic instabil, mobilitatea militară, tranziția energetică și consolidarea rolului Portului Constanța ca hub regional pentru transportul de proiecte (project cargo).
Printre speakerii internaționali confirmați se numără Fatih Yılmazkarasu, General Manager al Railport Terminal Operators A.Ş., Nigel Pusey, CEO al Container Trades Statistics, Fabrizio Borgogna, Head of Public Affairs, Innovation & Sustainability la GRUBER Logistics, Dr. Emrecan Erdogan, expert în transport, și Piotr Wiercinski, VP Investment Origination în cadrul AMBER Infrastructure.
Pentru companiile membre ale CCINA, participarea la #EECONNECTED 2026 reprezintă o oportunitate de a intra în contact cu investitori, factori de decizie și reprezentanți ai unor companii din România și din străinătate, de a identifica noi parteneriate și de a înțelege tendințele care vor influența dezvoltarea economică a regiunii în următorii ani.
În afara sesiunilor de conferință, organizatorii pregătesc întâlniri dedicate de tip B2B, menite să faciliteze dezvoltarea de colaborări și noi oportunități de afaceri.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0835 secunde