Ce afaceri vor constănțenii să înceapă cu fonduri europene

719
Ce afaceri vor constănțenii să înceapă cu fonduri europene - euro-1320685950.jpg
Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) a anunțat, ieri, publicarea pe pagina proprie de internet a raportului parțial de selecție al proiectelor în cadrul sesiunii desfășurate în perioada 1 - 31 martie 2011 pentru măsura 123 "Creșterea valorii adăugate a produselor agricole și silvice".

Astfel, au fost selectate pentru a fi finanțate cu fonduri nerambursabile 36 de proiecte din cele 329 depuse în luna martie.

Acestea vor primi fonduri pentru realizarea investițiilor privind construirea spațiilor pentru depozitare (nutrețuri, cereale, cartofi) sau pentru procesare (ciuperci, cereale etc), înființarea secțiilor de prelucrare a deșeurilor animale, a fabricilor de nutrețuri combinate sau a abatoarelor pentru păsări.

Valorile nerambursabile ale acestor investiții se situează între 60.000 și trei milioane de euro, plafonul maxim pentru un proiect încadrat la măsura 123.

Printre aceste 36 de proiecte, se numără și unul depus de o societate comercială din Movilița, comuna Topraisar. Solicitantul vrea să construiască acolo, cu fonduri neram-bursabile, o unitate de depozitare, ambalare și procesare a cartofilor.

Fondurile care s-au alocat în această sesiune pentru "creșterea valorii adăugate a produselor agricole și silvice" au fost în valoare de 130 de milioane de euro. Din această sumă alocată pentru sesiunea din martie 2011, vor fi finanțate și restul de proiecte care vor fi selectate și incluse în raportul final ce va fi gata odată cu soluționarea contestațiilor.

v v v

Pe lângă proiectul de la nivelul județului Constanța prezentat mai sus, care a fost deja selectat, altele sunt în așteptare. Este vorba despre șapte proiecte eligibile. Iată și pentru ce s-au cerut banii: la Cobadin, unul dintre solicitanți vrea să înființeze o unitate de depozitare cereale, la Săcele, o fabrică de procesare a laptelui, la Poiana (Ovidiu), un depozit de legume, la Negru Vodă, un alt solicitant vrea să construiască un centru de colectare pentru cereale, la Dorobanți (Nicolae Bălcescu), o unitate de depozitare și procesare a cerealelor. De asemenea, un năvodărean vrea fonduri nerambursabile pentru o unitate de stocare și procesare a produselor agricole, iar un constănțean vrea să înființeze o carmangerie.

Din păcate, alte două proiecte care vizau unele anexe pentru două silozuri și construirea unui depozit de semințe, în Tortoman, respectiv Ovidiu, au fost declarate neeligibile, iar la alte șase s-au depus contestații. În cazul celor din urmă, vorbim despre înființarea de silozuri de cereale în Pecineaga, Mihail Kogălniceanu, Poarta Albă, Băltăgești (Crucea), dar și despre o unitate de procesare și ambalare cartofi - Poarta Albă și modernizarea unei crame, la Cernavodă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 02 Noiembrie 2011
Stire din Economie : Afaceri după ureche
Pagina a fost generata in 0.3138 secunde