În primul trimestru din 2012, producătorul american Ford a înregistrat, în top zece cele mai listate mărci pe autovit.ro, 16.062 de unități, adică 11% din totalul ofertelor postate. Astfel, Ford a depășit Mercedes Benz și Audi, care au înregistrat doar 13.500 (9,4%), respectiv 14.240 (9,9%) de unități, conform unui studiu autovit.ro.
Față de primul trimestru din 2011, Ford a crescut, la începutul acestui an, în ceea ce privește oferta pe autovit.ro, cu 1%, în timp ce Mercedes Benz a scăzut cu 0,6 procente, iar Audi a rămas constant, înregistrând 9,9% din totalul anunțurilor înregistrate pentru primele zece cele mai listate mărci pe autovit.ro.
Topul primelor zece cele mai ofertate mărci este dominat și anul acesta, ca și în 2011, de marca germană Volkswagen, care a înregistrat 21% din totalul ofertelor postate la începutul anului, urmat de Opel cu 15% și BMW, cu 12%.
În 2011, top zece cele mai listate modele pe autovit.ro a fost dominat de către Volkswagen Golf, care a înregistrat 16,6% din totalul ofertelor pe primul trimestru, Opel Astra, cu 16,5% și Volkswagen Passat, cu 12%. Comparativ cu 2011, în 2012 top zece cele mai listate modele pe autovit.ro este dominat de aceleași Volkswagen Golf, Opel Astra și Volkswagen Passat. Totuși, numărul listărilor pentru Volkswagen Golf a scăzut cu 0,37%, Opel Astra a fost listat cu 0,46% mai puțin decât anul trecut, în timp ce Volkswagen Passat a crescut cu 1% în ceea ce privește numărul de listări.
Modelul autohton Dacia Logan a coborât doua locuri în topul primelor zece modele listate în primul trimestru din 2012. S-a situat pe locul al șaselea, cu 4.867 de unități (adică 7,7% din totalul listărilor), cu 2,13% mai puțin decât anul trecut.