Ce profit va aduce Canalul Dunăre – București?

Lucrările la Canalul Dunăre - București sunt întrerupte de 22 de ani. Investiția, finalizată în procent de 90%, a fost abandonată. În 2008, a existat o primă tentativă de reînnodare a firului rupt de revoluție, haos și reformă. La acel moment, canalul a fost transferat de la Ministerul Mediului (respectiv "Apele Române") către Ministerul Transporturilor (respectiv Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile - CNACN). Conform propunerii înaintate de conducerea din acel timp a CNAPMC, finalizarea lucrărilor la canal era estimată să dureze 4 ani, cu costuri de 450 milioane euro, investiția urmând să fie amortizată în 14 ani.

Studiul de fezabilitate (soluția tehnică) finalizat de IPTANA în 2011 a schimbat datele financiare. Costul lucrărilor este estimat între un minimum de 1,2 miliarde euro și un maximum de 2 miliarde euro, în funcție de ceea ce se poate recupera din investiția realizată deja. Conform datelor făcute publice de Ministerul Transporturilor, Canalul Dunăre - București va avea lungimea de 104 km și o capacitate de transport de până la 20 milioane tone/an pe sectorul Budești - Oltenița, 16 milioane tone/an pe sectorul Budești - portul București - 1 Decembrie și 4 milioane tone/an pe sectorul Budești - portul București - Glina. El va putea furniza apa necesară pentru irigarea a peste 150.000 ha teren arabil și pentru alimentarea localităților limitrofe. Hidrocentralele amplasate în nodurile hidrotehnice ar putea produce până la 73 GWh/an energie electrică. De asemenea, va permite realizarea unor amenajări piscicole în suprafață de până la 1.250 ha.

Datele de mai sus sunt teoretice. Oare cât de departe sunt de realitate? Pentru a lămuri acest aspect voi lua exemplul portului Constanța. La ultima etapă de extindere a acestuia, în anii ´80, se prevăzuse prin proiect o capacitate de operare de 100 milioane tone pe an. Traficul record a fost realizat în anul 1988, când au fost derulate 62.342.000 tone de mărfuri, deci cu aproape 38% sub capacitatea teoretică. Între timp, aceasta din urmă a crescut la 120 milioane tone, dar cantitatea de marfă nu a depășit recordul din 1988.

Cât privește rolul canalului în asigurarea apei pentru irigații, și aici avem de a face cu teorii. La prețurile de astăzi ale refurnizării apei, câți fermieri își permit să irige? 

Avantajele clare, indiscutabile ale acestei investiții sunt regularizarea debitelor Argeșului și Dâmboviței, precum și producția de energie electrică ieftină. Riscul de inundații va fi redus la zero. Pierderile uriașe înregistrate în anii când râurile ieșeau din matcă vor putea fi contabilizate la capitolul economii.