Ce se va întâmpla cu polițele de asigurare Astra. "Asigurații pot cere banii înapoi"

256
Ce se va întâmpla cu polițele de asigurare Astra.

Articole recomandate

Asigurații Astra pot să denunțe polițele și vor primi înapoi de la companie o cotă parte din prime, dacă operațiunea are loc până când instanța decide falimentul asigurătorului, sau de la Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), dacă solicitarea este transmisă ulterior. Solicitările de despăgubire se ridică în prezent la 76 milioane lei, potrivit datelor furnizate de ASF.

Instanța se va pronunța într-un termen care variază de la 10 la 20 de zile. Astra Asigurări are 1,8 milioane de asigurați, cu 2,5 milioane de polițe valabile. Asigurații sunt îndreptățiți să recupereze primele plătite în avans, proporțional cu perioada rămasă până la expirarea valabilității contractului de asigurare.

Totodată, după decizia instanței FGA va prelua de la Astra dosarele de despăgubire primite de societate, pe care urmează să le soluționeze, și să plătească sumele necesare.

"Până la momentul când vom avea decizia judecătorească a falimentului, Astra preia în continuare și gestionează dosarele de daune pe care le primește, achitând despăgubirile. Până când FGA va prelua dosarele de daune, clienții se vor adresa către Astra, deci dosarele se înregistrează", a declarat Carmen Radu, președintele FGA, numit în funcție săptămâna trecută de către Consiliul ASF.

Ea a arătat că Fondul va prelua activitatea Astra la o lună după decizia instanței, apoi clienții vor depune dosarele de daună la Fond, care va achita despăgubirile.

"Noi vom începe să evaluăm dosarele de daună din momentul în care le-am preluat. În cazul în care în instanță pot fi anulări ale deciziilor de despăgubire, noi ne vom înscrie apoi la o masă credală, nu punem asiguratul în postura de a aștepta o decizie finală", a adăugat Radu, care a precizat că FGA va orga-niza în curând o conferință de presă pentru a furniza mai multe detalii.

Impactul despăgubirilor în cazul Astra Asigurări, calculat de ASF este de 700 de milioane de lei, iar Fondul de Garantare a Asiguraților are aproape un 1 miliard de lei, a declarat și președintele ASF, Mișu Negrițoiu. Acesta consideră că majoritatea clienților se încadrează în plafonul de despăgubire în valoare de 450.000 lei de la Fondul de Garantare, la care un asigurat are dreptul.

"În termen de 30 de zile, dosarele de despăgubire se transferă de la Astra la Fondul de Garantare a Asiguraților. Asigurații au posibilitatea să denunțe polițele. Atât timp cât asigurații nu denunță polițele, polița e valabilă. În consecință, despăgubirile funcționează în baza poliței existente", a mai spus Negrițoiu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6987 secunde