Cel mai lung pod în arc din România a fost deschis circulației

538
Cel mai lung pod în arc din România a fost deschis circulației - pod-1701111744.jpg
Prefectura Argeş anunţă luni că a fost deschis traficului Podul Dâmboviţei, care face legătura între judeţele Argeş şi Braşov. Este cel mai lung pod în arc din România şi a fost construit de o echipă sută la sută românească, după o investiţie de peste 46 de milioane de lei, informează news.ro.


Potrivit autorităţilor locale, darea lui în folosinţă va permite ridicarea restricţiilor pentru camioane de pe actualul pod peste Dâmboviţa, pod monument istoric construit în 1886.


„Soluţia adoptată la Podul Dâmboviţei cred că face cinste şi proiectanţilor, şi constructorilor, şi Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Bucureşti care sunt sigur că îl va întreţine pentru a avea o calitate cât mai bună pe toată durata de funcţionare”, a declarat Ionuţ-Cristian Săvoiu, secretar de stat Ministerul Transporturilor.


Într-o postare pe Facebook, Irinel Ionel Scriosteanu, secretar de stat la Ministerul Transporturilor, precizează câteva detalii tehnice despre acest pod. „Acesta este primul pod metalic în arc de cerc cu calea de rulare la partea superioară construit în România. Rampele de acces din pământ armat au o înălțime de maxim 10 metri și o lungime de 593 metri. Subtraversarea rampei Pitești se face printr-un pasaj de beton armat cu lungimea de 15 metri și lățimea de 5 metri, iar podul are o lungime de 170 metri și o înălțime de 31 metri”, punctează oficialul.


Noul pod este amplasat pe DN73 din Judeţul Argeş, Comuna Dâmbovicioara. Are o lungime totală de 170 metri şi traversează râul Dâmboviţa, în aval de podul istoric, printr-o deschidere de 100 m, încadrată de două deschideri marginale de câte 35 metri fiecare. Lungimea totală a proiectului este de 760 metri (pod peste râul Dâmboviţa şi rampele de acces), prin această investiţie realizându-se o variantă de ocolire a centrului localităţii Podul Dâmboviţei. Valoarea totală a proiectului este de 46 milioane lei, iar finanţarea europeană de 32 de milioane lei.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.307 secunde