Cercetarea științifică a UE a realizat "pelerina invizibilității"

265
Oameni de știință din Germania, Grecia, Turcia și Regatul Unit au reușit să manipuleze fluxul de lumină cu ajutorul nanotehnologiei, realizând "pelerina invizibilității".
Aceasta este alcătuită din tije minuscule, cu diametrul de doar câteva sute de nanometri, dispuse într-o structură care se aseamănă cu o stivă de lemne. Tijele sunt atent aranjate, astfel încât să poată curba parțial undele luminoase.
Prin schimbarea vitezei și a direcției în care circulă lumina, oamenii de știință pot ghida undele luminoase în jurul unei protuberanțe de dimensiuni micrometrice, în așa fel încât aceasta să devină invizibilă în trei dimensiuni, la lungimi de undă apropiate de cele vizibile pentru ochiul uman. În prezent se lucrează la extinderea acestui efect la obiectele vizibile cu ochiul liber, iar rezultatele sunt așteptate în luna ianuarie.
Proiectul face parte din inițiativa Comisiei Europene, de stimulare a cercetării în domeniul TIC cu risc ridicat, vizând tehnologiile viitoare și emergente ale informației.
Viitoarele aplicații ale acestei cercetări ar putea consta în dezvoltarea de componente optice complet noi, cum ar fi lentilele perfecte, dispozitivele de stocare a luminii și componente importante pentru lasere și optoelectronică, cum ar fi modulatorii și izolatorii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 24 Noiembrie 2010
Stire din Economie : Cum ajunseră români să-i dea foc lânii
Pagina a fost generata in 1.8125 secunde