Recolta agricolă din 2011 a fost excelentă pentru că toate culturile au primit apă din belșug, la timp și gratis. Dumnezeu a avut grijă de fermieri. Dar pomana Cerului nu ține la neșfârșit și, în anul 2012, seceta a afectat grav toate culturile.
În 2011, producătorii agricoli au uitat de irigații. Și-au amintit de ele abia acum, când au văzut pământul crăpat de arșița verii și culturile de floarea soarelui și porumb aproape uscate de sete.
Firma "Novus" SRL, din Constanța (primul producător de instalații de irigat din România) a fost luată cu asalt. "Cererea de instalații de irigat a explodat pur și simplul - relatează inginerul Mircea Măgureanu, directorul general al societății. Am vândut 50 de instalații și 38 de motopompe în acest an. Ele acoperă nevoile de irigat pentru o suprafață de circa 2.500 ha. Am primit comenzi din Arad, Maramureș, Brașov, nordul Moldovei, din zone care, de regulă, nu aveau probleme privind umiditatea. În săptămâna care urmează vom livra alte instalații."
Producția de echipamente de irigat se realizează în condiții foarte grele, afirmă Mircea Măgureanu. Dobânzile sunt foarte mari și din cauza lipsei creditării nu se poate produce pe stoc. Pe de altă parte, fiind decapitalizați, fermierii nu comandă instalațiile din timpul iernii. În schimb, producătorii de componente, din străinătate cer plata cu două săptămâni în avans și livrează comanda după șase săptămâni.
"Pentru a veni în sprijinul fermierilor, am acceptat plata în rate. În plus, celor care au făcut comenzi mai mari, le-am acordat reduceri de preț. Fabrica noastră face tot ce depinde de ea pentru a veni în sprijinul agricultorilor, dar n-am auzit ca vreun guvern să susțină activitatea productivă" - a declarat Măgureanu.