CERONAV are cea mai modernă flotă de ambarcațiuni

562
CERONAV are cea mai modernă flotă de ambarcațiuni - ceronav-1496237555.jpg

Articole de la același autor

Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale CERONAV și-a dezvoltat flota de ambarcațiuni prin finalizarea cu succes a unui proiect lansat în anul 2011. Este vorba despre poligonul de antrenamente pentru mijloacele de salvare din baza nautică a CERONAV, amplasat pe malul lacului Siutghiol.

În anul 2015, CERONAV a finalizat execuția structurilor metalice cu platforme cu paletaj din tablă striată și scări metalice, structuri pe care au fost montate instalațiile de lansare și recuperare a trei ambarcațiuni de salvare dedícate, cu sisteme de lansare aferente.

Barca TEMPSC cu grui platformă și barca de salvare rapidă cu grui pivotant vor fi utilizate la cursurile de salvare și supraviețuire pe mare și în cadrul programelor de instruire pentru personalul de pe platforme maritime (Offshore Lifeboat Coxswain).

Barca de salvare de tip total închis cu instalație de lansare prin cădere liberă va fi utilizată la cursurile de salvare și supraviețuire pe mare și în cadrul programelor de instruire pentru personalul de pe platforme maritime (BOSIET, FOET, Offshore Lifeboat Coxswain).

"Organizarea de cursuri în domeniul transportului naval presupune ca echipamentele de instruire să îndeplinească anumite condiții impuse de legislația națională, reglementări U.E., cât și Convențiile Organizației Maritime Internaționale (IMO) și OPITO. Proiectul este semnificativ pentru CERONAV, prin creșterea calității programelor de instruire, dar are o importanță majoră pentru generațiile viitoare, datorită creșterii mobilității forței de muncă din sectorul maritim și offshore", a declarat Ovidiu Sorin Cupșa, directorul general al CERONAV și ambasador maritim IMO.

Valoarea totală a investiției este de 1.668.441,89 lei, cu TVA inclus.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 23 Decembrie 2016
Stire din Economie : Moș Crăciun a venit și la Ceronav
Pagina a fost generata in 0.5928 secunde