CES avizează sectoarele din economie

790
Ziua de astăzi ar putea fi decisivă pentru mișcarea sindicală și patronală din România, pentru soarta negocierilor colective și a dialogului social. Consiliul Economic și Social - organism consultativ din care fac parte reprezentanții partenerilor sociali și ai guvernului - se întrunește pentru a aviza ultima formă a proiectului de sectorizare a economiei naționale.
Marile confederații sindicale și patronale care fac parte din Acordul Național (Cartel "Alfa", BNS, CSDR, CNSLR - Frăția și Meridian, Uniunea Patronatelor PATROROM) au cedat în fața cerbiciei Ministerului Muncii, astfel că, de la propunerea cu 41 sectoare, au coborât la 36 și în cele din urmă la 29.
Ion Pisc, prim vicepreședintele Blocului Național Sindical, a declarat pentru cotidianul "Cuget Liber", că forțele sindicale și patronale din cadrul Acordului Național au reușit să obțină doar câteva concesii. Astfel, transportatorii vor avea două sectoare: unul rutier și altul aero și naval. În proiectul inițial al Ministerului Muncii exista un singur sector pentru toți transportatorii. Tot la propunerea Acordului Național, învățământul superior și cercetarea ar urma să fie despărțite de restul învățământului, iar producția ener-getică și resursele energetice să constituie un singur sector. S-a propus, de asemenea, despărțirii culturii de media, în sectoare distincte.
Membrii Acordului Național își mențin decizia de autosuspendare din toate organismele de dialog social până la publicarea hotărârii de guvern de sectorizare, a declarat Pisc. Drept urmare, nu vor participa nici la reuniunea de astăzi a CES. Practic, acest organism se va întruni în formulă restrânsă: reprezentanții Ministerului Muncii plus confederațiile sindicale și patronale "prietene".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2574 secunde