CFR vrea să pună punct accidentelor produse la trecerile la nivel cu calea ferată

333
1 min citire
CFR vrea să pună punct accidentelor produse la trecerile la nivel cu calea ferată - 4541273588016dn1a-1342608964.jpg
Potrivit reprezentanților Companiei Naționale de Căi Ferate CFR, în urma analizei privind dinamica accidentelor rutiere produse la trecerile la nivel, numărul a scăzut în primul semestru al acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2011, însă gravitatea acestora a fost mai mare. S-au înregistrat cu patru victime decedate mai mult.
Conform datelor statistice, în primele șase luni ale anului s-au înregistrat 47 de accidente rutiere la trecerile la nivel cu calea ferată, cu 20 mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut, însă numărul persoanelor decedate a crescut de la 7, în primele șase luni ale anului 2011, la 11 în aceeași perioadă a acestui an. Din analizele efectuate a rezultat că principalele cauze generatoare de producerea accidentelor rutiere la trecerile la nivel cu calea ferată sunt nerespectarea indicatoarelor de avertizare sau semnalizare la trecerile la nivel cu calea ferată și neatenția participanților la trafic.
CFR va demara însă, anul viitor, un program de modernizare a peste 100 de instalații (bariere) la trecerile la nivel. Valoarea contractului este de 107,7 milioane lei, iar sursa de finanțare este asigurată de la Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) în proporție de 71,12% și buget de stat, în proporție de 28,88%. În prezent este în curs de finalizare documentația necesară lansării procedurii de licitație pentru servicii de supervizare și execuție lucrări.
Scopul demarării programului de modernizare este reducerea numărului de accidente rutiere produse la trecerile la nivel cu calea ferată și îmbunătățirea gradului de siguranță la intersecțiile drum/cale ferată. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0376 secunde