În primul an cu două reactoare

Cifra de afaceri a Nuclearelectrica s-a dublat

451
1 min citire
Nuclearelectrica a în-registrat un profit brut de 87 milioane lei, în primul semestru din 2008, cu 45% mai mult față de perioada similară din 2007. De asemenea, cifra de afaceri s-a dublat, ajungând la 681 milioane lei, potrivit unui raport publicat ieri.
"Rezultatele financiare indică o dublare a cifrei de afaceri a societății, fapt care se datorează exploatării a două unități la centrala nuclear-electrică de la Cernavodă. Veniturile aferente primului semestru includ și cantitățile de energie electrică tranzacționate, respectiv 303.252 MWh, pe lângă producția proprie", se mai arată în raportul companiei.
În același interval, Nuclearelectrica a livrat 4.716 MWh în sistemul energetic, comparativ cu 2.830 MWh în 2007.
Totuși, în 2007 nu a avut loc nicio oprire planificată a Unității 1, trecându-se doar la acest sistem, care prevede opriri din doi în doi ani pentru fiecare unitate. În acest an, Unitatea 1 a fost oprită, chiar pe o perioadă extinsă, din cauze independente de CNE, și a funcționat la 71% din capacitatea totală, cu șanse reale de a ajunge la 90%, până la finele anului. Unitatea 2 nu are nicio oprire planificată în 2008 și a mers la 95,1% din capacitate, având șanse să ajungă recordul din 2007 al Unității 1, de 97%.
În raportul CNE se mai precizează că atât nivelul creanțelor, cât și al datoriilor, a scăzut cu 20%, în inter-valul ianuarie – iunie 2008.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0325 secunde