Cinci operatori portuari vor profita de creșterea capacității feroviare în sectorul fluvio – maritim

476
< 1 min citire
Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța a dispus realizarea unui studiu de fezabilitate în vederea măririi capacității infrastructurii feroviare din stația Agigea Nord. Investiția va servi sectorul fluvio – maritim al portului Constanța, respectiv danele 86 – 103. Principalii beneficiari vor fi operatorii portuari care derulează activitate în zonă: "Comvex" (danele 81 – 85 și 94 - 97), "Metal Service (danele 91 - 93), "United Shipping" (danele 102 – 103), "TTS" (danele 100 - 101).
Traficul de mărfuri din sectorul fluvio – maritim este în creștere, iar capacitatea feroviară a ajuns la limită, devenind o piedică. Pentru preluarea sporului de trafic feroviar din zonă, se prevede electrificarea liniei de racord până la stația feroviară Agigea Nord, pe o lungime de 6 km, și construirea unui triaj, care îi va servi pe operatorii portuari.
Se estimează că traficul ce se va derula în acel sector va fi de 8 până la 17 perechi de garnituri de tren tranzitate pe zi. În prima etapă, dezvoltarea capacității feroviare se va face în funcție de previziunile de trafic pe următorii 20 de ani. Proiectul se încadrează în programul operațional de transport, finanțat din fonduri europene.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.028 secunde