Proaspătul primar al Mangaliei, Claudiu Tusac, și-a început mandatul prin a critica activitatea fostului edil al localității și a-și face publică dorința de a schimba fața turismului din sudul litoralului într-un timp record.
Potrivit declarațiilor în cadrul unei conferințe de presă susținute ieri la Mangalia, în următoarele două săptămâni va "instaura un regim de forță majoră" pentru că sezonul estival a început deja, iar turiștii care vin în stațiuni trebuie să vadă o față cât de cât schimbată a turismului din sud.
"Am făcut câteva deplasări prin stațiuni și am găsit un dezastru. Plantele și buruienile sunt mai înalte decât oamenii. Gunoaiele se aruncă la întâmplare și se construiește în draci, de parcă ar fi concurs. Ne-am propus să schimbăm în două săptămâni fața turismului din Mangalia și din stațiunile din sudul litoralului", a declarat Claudiu Tusac.
În continuarea evenimentul, o delegație formată din reprezentanți ai Primăriei Mangalia și ai Corpului de Control din cadrul Consiliului Județean Constanța s-au deplasat prin cele șase stațiuni arondate municipiului pentru a identifica zonele cu probleme. Cu această ocazie au fost emise avertismente cu termen de valabilitate de o săptămână, timp în care agenții economici sancționați trebuie să remedieze deficiențele. "Am decis ca în primă fază să căutăm pe cât posibil să nu aplicăm amenzi. Avertismentele le acordăm pentru a vedea că și agenții economici sunt alături de noi și că doresc să facem ceva pentru revigorarea turismului. În caz contrar, vom trece la aplicarea de amenzi", a adăugat primarul.
De asemenea, edilul Mangaliei și-a luat angajamentul că, pentru acest an, are în vedere organizarea de evenimente pentru atragerea turiștilor și derularea unei serii de proiecte, începând de anul viitor, sau continuarea celor moștenite de la vechea administrație.