Comercianții de cereale au semănat fraude și au cules amenzi de la Garda Financiară

395

Articole de la același autor

În urma verificărilor efectuate la SC Cereal Standard SRL din Medgidia, societate administrată de un cetățean din Republica Moldova și care nu funcționa la sediul social declarat, comisarii Gărzii Financiare Constanța au descoperit că firma se aprovizionase cu porumb și floarea-soarelui de la diferite firme din Ungaria, în perioada 11 septembrie 2007 – 26 ianuarie 2008, pe care le depozitase într-un siloz din județul Timiș. Cum societatea nu funcționa la sediul social declarat, nu s-a putut face verificarea înregistrării operațiunilor în evidența financiar-contabilă și, drept urmare, s-a estimat că prejudiciul adus bugetului de stat se ridică la suma de 2.429.753,85 lei.
S-a întocmit o sesizare penală și o adresă către Direcția Generală a Finanțelor Publice (DGFP) Constanța, pentru stabilirea cu exactitate a prejudiciului.
De asemenea, în aprilie, Garda Financiară a efectuat un control și la SC Ria Agro Turism SRL din Constanța, unde s-a descoperit că societatea se aprovizionase cu produse agricole din Ungaria, fără ca administratorii să poată prezenta documente legale de proveniență a mărfurilor. Ulterior, firma constănțeană a comercializat respectivele produse către un agent economic din județul Neamț.
Comisarii au confiscat suma de 2.013.464 lei, reprezentând contravaloarea mărfurilor care nu aveau documente de proveniență, și au aplicat o amendă contravențională de 20.000 lei.
Pe lângă comerțul ilegal cu cereale, Garda Financiară a urmărit și modul în care agenții economici constănțeni vând țigări și băuturi alcoolice. Astfel, la SC Cinci Ași SRL din localitatea Lumina, comisarii au descoperit diverse sortimente de alcool și țigări netimbrate, expuse la vânzare. Drept urmare, societatea a fost amendată cu 60.000 lei, s-au confiscat toate produsele netimbrate și s-a suspendat pe trei luni activitatea de comercializare a produselor accizabile.
Aceleași probleme au fost găsite și la SC Laur Doina 97 SRL din localitatea Mihai Viteazu. Amenda aplicată a fost de 20.000 lei, la care s-au adăugat suspendarea pe trei luni a activității și confiscarea mărfurilor în cauză.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0841 secunde